Sfânta Cuvioasă Parascheva - cinstită în Neamț

Trei sunt locașurile de cult închinate Sfintei Cuvioase Parascheva de-a lungul și de-a latul județului Neamț.

Catedrala Arhiepiscopală de la Roman

Obiectiv de o rară frumusețe arhitecturală, Catedrala Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost plină la cele două slujbe dedicate ocrotitoarei Moldovei. Aici, și-au adus contribuția de-a lungul secolelor o seamă de domnitori, fiecare contribuind cu câte ceva, pentru ca, în final, să reiasă această bijuterie arhitectonică.

Locașul a fost construit pe la mijlocul secolului al XVI-lea, pe locul acesteia fiind altă biserică, pomenită într-un document din anul 1408, din timpului voievodului Alexandru cel Bun. Era denumită de localnici Sfânta Vineri și a fost ridicată încă din timpului voievodului Roman I Mușat.

În anul 1415, Alexandru cel Bun a cerut zugravilor Nichita şi Dobre să picteze biserica din Târgul de Jos, cum era numit Romanul atunci. Mai târziu, în timpul lui Ştefan cel Mare, cancelaria domnească a emis mai multe documente care făceau trimitere la biserica Sfânta Parascheva (1458, 1465 şi 1488).

Domnitorul Petru Rareș a început ridicarea unui nou așezământ, alături de el aflându-se și episcopul Macarie al Romanului, căruia voievodul i-a încredinţat conducerea lucrărilor. Acestea au fost preluate de Alexandru Lăpuşneanu, care va continua cu meșterul Luca, sas din Cetatea Bistriței. În anul 1548, Iliaș, fiul lui Petru Rareş, a încredințat lucrarea unui boier pentru a da curs finalizării zidirii. Construcția a fost terminată în anul 1550, în timpul lui Ştefan, cel de-al doilea fiu al lui Petru Rareş.

În timpul episcopilor Ioanichie (1747-1769) şi Leon Gheucă (1769-1786) au urmat alte lucrări, mai cu seamă la turlă, altar şi naos, fără a se interveni asupra formelor originale.

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, s-a consemnat o nouă intervenţie asupra arhitecturii, pentru a se extinde interiorul. Cu această ocazie, biserica a fost repictată în ulei. Acum un secol și jumătate, bisericii i s-au adăugat veșmântarul şi pridvorul de pe latura de nord.

Din păcate, din pictura originală se mai pot observa doar elementele din pridvor şi pronaos, unde ies în evidență două icoane, unice în iconografia ortodoxă românească, în care sunt înfățișați credincioşii în timpul nevoinţa pământeane şi minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva. Una din icoane, pictată în 1550, o înfăţişează pe Cuvioasa Parascheva având Sfânta Cruce în mâna dreaptă.

Catedrala a beneficiat de o nouă restaurare, între anii 1980-1983, în timpul episcopului Eftimie al Romanului și Huşilor, ai cărei artizani au fost pictorii Viorel Grimalschi şi Casian Labin. Tot în acea perioadă au fost executate și alte lucrări, de restaurare a întregului complex monahal. Turnul clopotniță, construit în două etape, adăpostește o vastă bibliotecă documentară, care cuprinde circa 20.000 de volume.

Mănăstirea Buciulești – Podoleni

Obiectiv monahal de mare importanță în spațiul cunoscut în istorie drept Câmpul lui Dragoș, Mănăstirea Buciulești este situată între apa Bistriței și canalul de aducțiune al sistemului hidroenergetic. Clădirea bisericii Mănăstirii Buciulești este atestată documentar în anul 1630, arhitectura acestei construcții fiind asemănătoare cu alte ctitorii din județul Neamț: biserica de la Șerbești, astăzi Ștefan cel Mare, și cea de la Bozienii de Sus, din comuna Ruginoasa.

Este ctitoria logofătului Ştefan Dumitraşcu, cel care, după scrierile timpului, ar fi fost tatăl voievodului Ştefan Gheorghe, cu multe moşii şi curţi în Moldova, mai cu seamă în vechiul ținut Neamț.

În această mănăstire au fost întemnițați fraţii Toma, vornicul Cantacuzin şi Iordache Cantacuzin, împreună cu doamna lui Vasile Lupu și fiul său Ștefăniță, cunoscut în popor și Papură Vodă.

Din cauza viiturilor Bistriței, din anul 1830, malul stâng s-a surpat, iar o mare parte din biserică s-a dărâmat. De asemenea, cele mai multe locuințe din zonă au fost mutate pe un loc mai înalt.

După 1990, din inițiativa starețului Ciprian, de la Bistrița, a fost reluată activitatea monahală de la această binecunoscută mănăstire, construindu-se o bisericuță, dar și o construcție care să adăpostească, în chiliile sale, actualii și viitorii monahi. Se cuvine precizat faptul că vechea catapeteasmă a mănăstirii se află în biserica satului Frunzeni, din apropiere.

Biserica ”Sf. Cuv. Parascheva” Farcașa

În spațiul montan nemțean, sunt câteva biserici din lemn de o frumusețe extraordinară. Una dintre ele este cea de la Farcașa, cu hramul ”Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Ridicată în anul 1774, de românii transilvăneni refugiaţi de pe Valea Bârgaielor, din cauza Uniaţiei, biserica de lemn de la Farcașa Neamțului îmbină superb elemente ale arhitecturii ecleziale moldoveneşti cu cele transilvănene, având pridvor, pronaos, naos şi altar.

În biserică se află o strană din lemn de paltin, cu următoarea inscripţie: ”Să se ştie că această srană am făcut-o eu, Moisei Pliâcu, leat 1774”. De asemenea, în bisericuță se păstrează icoane din sec. XVIII-XIX, dar și obiecte liturgice şi de cult.

De-a lungul ultimului secol, biserica a avut de pătimit, în ambele războaie mondiale, fiind refăcută de fiecare dată. Ultima a fost realizată din inițiativa preotul Ioan Preotu și a enoriașilor din sat. Resfințirea a fost consemnată în anul 1955, de episcopul Teofil al Romanului.

Cu toate că în satul Farcașa s-au așezat mulți ardeleni, ”obârșia Vorcașei” apare într-un document scris la Iași, emis în timpul lui Ștefan cel Mare, în anul 1501. Este primul document care atestă, practic, localitatea Farcașa de astăzi.

Constantin NEGRU