Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ (SLÎ) al Judeţului Neamţ a marcat „Ziua Mondială a Educatorului” printr-un eveniment dedicat în special pensionarilor din din domeniul educației, găzduit de Cinema ”Mon Amour” din Piatra-Neamţ, astăzi, 5 octombrie.

La manifestare au participat cadre didactice din întreg judeţul, conducerea SLÎ Neamţ, inspectorul general şcolar Florentina Luca-Moise, pensionari din educaţia nemţeană.

Într-un cadru festiv, aducând omagii profesionalismului şi dedicării educatorilor şi profesorilor care au ieşit la pensie în anii 2020-2022, profesorul Gabriel Ploscă, liderul sindicatului, a înmânat diplome şi un plic cu o sumă simbolică de bani unui număr de 92 de pensionari. Alţi opt pensionari din educaţie care nu au putut fi prezenţi astăzi, îşi vor primi diplomele la unităţile de învăţământ.

Imagine: Bogdan Călian
Redactor: Angela Croitoru
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





