Marți, 29 decembrie, începând cu orele 11.00, la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț va avea loc o manifestare cu ocazia aniversării a 104 ani de la Marea Unire. Evenimentul este organizat de Liceul „Vasile Conta” și la el vor participa peste 700 de elevi, alături de reprezentanții comunității locale, ai Inspectoratului Școlar Județean, profesori, părinți, colaboratori și prieteni, care vor trăi emoția unirii contemporane.
Prof. Karina Cojocariu, directorul liceului a precizat: „La 104 ani de la acest eveniment unic în istoria românilor, liceeni noștri reinterpretează momentul solemn al unirii. Aparent, o activitate cu accente artistice, în realitate, se dorește o lecție de istorie, cu accent pus pe valorile morale, care au guvernat evenimentul de la 1918: emoția, credința, respectul, solemnitatea, patriotismul, disciplina, seriozitatea, bucuria maselor, ca exemplu pentru noile generații de elevi, și de ce nu, și pentru adulții care au uitat trecutul”.
C.T.S

Mesagerul Bacău Trei zile libere: week-end prelungit pentru elevi și profesori!
ZCH VIDEO-FOTO. Știre actualizată. Accident grav la Vânători Neamț
NewsEdge România prelungește alerta energetică, din cauza secetei şi nivelului scăzut al Dunări
BusinessEdge BEI acordă o finanțare de 100 milioane de euro unui proiect fotovoltaic din România. Parcul Dama Solar va avea o capacitate de 1,3 GWp




