În buletinul informativ (newsletter) pe luna octombrie, distribuit pe 28, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) anunţa lansarea oficială a Programului Regional Nord-Est 2021-2027 „în prezența reprezentanților Comisiei Europene, ai Guvernului României, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și AM PR Nord-Est, dar mai ales a celor cărora li se adresează oportunitățile de investiții”. Locul: Piatra-Neamţ. Perioada: 9 – 11 noiembrie 2022.
Suma pusă la dispoziţia regiunii este de 1,75 miliarde de lei, aşa cum anunţa şi zch.ro pe 29 octombrie. Valoarea acesteia nu spune absolut nimic câtă vreme în newsletter nu se precizează măcar că alocarea totală, pentru cele 8 Programe Regionale, se ridică la peste 11 miliarde euro. Sau că suma alocată celei mai amărâte regiuni de dezvoltare (la rigoare – 1.759,42 mil. euro), compusă din 1.457,09 mil. euro de la Uniunea Europeană şi 302,33 mil. euro de la bugetul de stat, este cea mai mare din ţară!
Aflăm în schimb că programul nostru „este structurat pe 8 priorități, cu alocări financiare dedicate, după cum urmează”:
1. Nord-Est – O regiune mai competitivă, mai inovativă – 420,07 mil euro
2. Nord-Est – O regiune mai digitalizată – 101,11 mil euro
3. Nord-Est – O regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul – 391,98 mil euro
4. Nord-Est – O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă – 277,31 mil euro
5. Nord-Est – O regiune mai accesibilă – 182,16 mil euro
6. Nord-Est – O regiune educată – 192,10 mil euro
7. Nord-Est – O regiune mai atractivă – 120,41 mil euro
8. Asistență tehnică – 74,23 mil euro
Lăsând în plata Domnului câteva denumiri stupide, trebuie semnalată o eroare – priorităţile sunt în număr de 7, nu 8, fiindcă asistenţa tehnică nu este prioritate.
Nefăcând rabat de la indestructibilul limbaj neolemnos, din newsletter aflăm şi următoarele:
● Regiunea Nord-Est primește undă verde spre atingerea dezideratului de a deveni un spațiu competitiv, durabil, rezilient și incluziv, unde îți vei dori să locuiești, să lucrezi și să investești!
● Obiectivul general al Programului este stimularea unei dezvoltări echilibrate bazate pe un proces de creștere economică inteligent, durabil și incluziv, care să conducă la creșterea calității vieții și reducerea decalajelor de dezvoltare intra și inter-regionale.
Între timp, evenimentul de 3 zile a intrat la apă. Se numeşte Conferinţă regională, durează de fapt două ore şi 10 minute, din care fix 20 de minute pentru conferinţa de presă şi se ţine pe 11 noiembrie. Evident, la Rubik Hub. Din forma (probabil) finală a programului rezultă că miniştrii Boloş şi Cadariu nu reprezintă Executivul de la Bucureşti, întrucât ca reprezentant al Guvernului României este anunţată expres o altă persoană.
Probabil în cinstea acestui eveniment de o deosebită însemnătate teoretică şi practică, ADRNE se lăuda luna trecută cu un premiu. Din Estonia, de la Talin (Tallinn, Та́ллин) l-a adus, de la un eveniment impunător, Go Global Awards 2022. Inovaţie în stimularea creşterii economice se numeşte premiul şi l-au câştigat la categoria Dezvoltare economică şi promovarea exporturilor. Noroc de Agenţia Estonă de Afaceri şi Inovare şi Centrul de Comerţ Internaţional, cu sediul la Geneva, că aflăm cât de măreaţă e agenţia, cum stimulează ea creşterea economică şi promovează exporturile, totul subsumat unuia dintre obiectivele acţiunii, anume „de a celebra organizațiile și companiile care contribuie la creșterea economică globală prin inovare, tehnologii și prin strategii”.
Inevitabil, în comunicat ne reîntlnim cu elemente de limbă rubikareză, în genul discuţii în panleuri, sesiuni de pitching, matchmaking sau conectare cu entități din alte ecosisteme. Reţinând ecosistemul, se remarcă uşor că nici de această dată nu ne luminează, explicând muritorilor de rând care-i biotopul şi care biocenoza. Minune mare, au ratat prilejul de a prezenta regiunea drept un retreat. (Amintiri vesele cu rubikareza, aici), într-un articol din decembrie 2021.)
Trecând peste frumoasele cuvinte despre sprijinirea mediului de business din Ucraina, despre clarificările privind siguranța și stabilitatea României (implicit a Regiunii de Nord-Est) din punct de vedere investițional, plus „contextul potrivit pentru promovare și pentru creșterea interesului față de Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, întrucât în public au fost companii și organizații din afara Europei”, se cuvine punctată insistenţa cu care se repetă enervantul tipar cu recunoaşteri şi locul preferat din Europa. Iată ce ni se serveşte: „Această recunoaștere ne confirmă încă o dată faptul că toate acțiunile noastre ne conduc către un viitor în care Regiunea Nord-Est a României va fi unul din locurile preferate din Europa în care oricine și-ar dori să trăiască, să învețe, să muncească sau să investească”. Pesemne n-au auzit (încă) de Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest din România. Poate-şi face o pomană ministrul Marcel Boloş şi-i lămureşte.
Viorel COSMA