– interviu cu Vitalie Josanu, președintele Sindicatului Polițiștilor “Diamantul”
Vitalie Josanu, președintele Sindicatului Polițiștilor “Diamantul”, vorbește despre un dezastru fără precedent în rândul polițiștilor. El spune că se așteaptă ca toți cei care au posibilitatea să iasă la pensie să depună cereri în acest sens și vorbește chiar despre reorientări în carieră.
**********
– Aveți semnale certe că într-adevăr se pregătește un astfel de proiect de lege (vezi caseta de la finalul materialului)?
Ne surprinde și pe noi ceea ce vor să facă! Avem semnale certe că se lucrează pe ascuns, în sensul că nu există niciun fel de transparență. Ori, atunci când se lucrează într-un regim opac, evident că ceva ne pune în gardă. Suntem obișnuiți și cu Ordonanța 13 (din 2017 care modifică Codul Penal și cel de Procedură – n.r.) și cu Ordonanța trenuleț (din decembrie 2021 care prevedea măsuri privind transportul județean de persoane și transportul elevilor – n.r.) că întotdeauna s-a lucrat așa, pe șest, ca să nu-și ridice lumea în cap. Un nebun aruncă pietroiul și după aceea ei spun că nu-l mai pot scoate!
– În chestiuni de genul acesta nu sunt obligați să facă consultări cu sindicatele, cu societatea civilă?
Știți cum e, noi le-am cerut de mai multe ori să se consulte cu sindicatele pe chestiuni de genul acesta! Am mai avut dialoguri cu persoane care se află în procedura aceasta de negociere, elaborare, concepere pe proiectul acesta prin PNRR, pe reformarea sistemului de pensii. Am primit asigurări din acelea reci și distante, gen: “Vom avea grijă să elaborăm ceva pozitiv pentru angajați, dar cu respectarea legislației europene…”. Lucru care ne trezește mai multe suspiciuni.
– Din informațiile pe care le aveți dv, în acest proiect trecerea la vârsta de pensionare de 65 de ani se va face treptat sau vor trece direct la această limită de vârstă?
Versiuni sunt multe care circulă în mediul online. Înainte de toate, dincolo de aceste versiuni, noi ținem să spunem un lucru clar: dacă vor să schimbe regulile jocului să o facă cu cei care intră de acum încolo în sistem! Noi am intrat pe o lege clară, legea actuală, care a proiectat în viitor o serie întreagă de drepturi și vrem să beneficiem de ele atunci când vom ajunge la finiș. Nu vrem să se miște linia de finiș și să fim aruncați într-un val de incertitudini.
– Există semnale din întreaga țară că polițiștii care sunt aproape de vârsta de pensie deja înaintează dosarele și că ar exista chiar un val de demisii în anumite județe. Aveți cunoștință în Neamț care ar fi situația?
Chiar la sfârșitul lunii august, într-o singură săptămână deja aveam 8 persoane care se pensionau. Și vorbim despre 8 din 800. Nu am urmărit constant numărul celor pensionați. Dar, noi avem în județul Neamț, iată, polițiști care au îndeplinit toate condițiile de pensionare, dar au ales să rămână să lucreze mai departe. Fie că au un copil în facultate de întreținut, fie au rate în bănci sau alte probleme financiare, familiale. Și sunt utili, oameni cu experiență, oameni foarte buni în domeniul lor. Cât le permite sănătatea, cât le permite timpul cât pot să o facă… Dar, gândiți-vă că toți cei care se află într-o asemenea situație, atunci când văd că guvernul vrea să ridice plafonul de pensionare, vrea să ne treacă pe contributivitate, automat sunt primii care pleacă. Imediat. Numai cât au auzit o adiere că ceva se va schimba, acești oameni sunt deja cu raportul de pensionare în buzunar. Pe ei nu-i ții! Chestiuni de genul că…“Hai, mai gândiți-vă!” Acestea nu se negociază, este până la urmă dreptul și interesul fiecărui om. Puneți-vă în situația lor: dacă sunteți pusă în situația de a alege o ofertă mai dezavantajoasă, mergeți pe “Ce-i în mână, nu-i minciună!”.
“Noi avem salariul mai mic decât un sudor sau un electrician!”
– Aveți informații că s-ar pregăti demisii în Neamț, eventual la nivel de șefi de servicii? Sau sunt doar zvonuri nefondate?
Nu am astfel de informații. Dar, am să vă spun un alt lucru: a pune un polițist la 50 de ani și zic 50, nu 60 de ani, să alerge după un hoț este deja prea mult! În condițiile în care noi avem salariul mai mic decât un sudor sau un electrician și să mai stai și cu restricțiile astea, restricții legate de libertăți. Noi nu avem dreptul la grevă, dreptul la a face o afacere, noi trăim doar din salariu. Noi nu avem voie să facem altceva, noi nu dăm meditații ca să ne facem vile, noi nu avem voie să facem politică! Decât să fii pus în restricțiile acestea, proiectat la 65 de ani, ca toată lumea… Atunci, nu vă supărați, de ce nu mi-aș depune demisia și mi-aș găsi o altă ofertă în câmpul muncii, mai bine plătită, fără restricții, fără atâtea riscuri!? Merg și lucrez orice altceva pentru că salariul de polițist nu mai este în momentul acesta un avantaj, nu mai este neapărat în topul meseriilor! Noi câștigăm mai puțin ca un zidar…Și vorbim despre meserii pentru care nu este nevoie de studii superioare. Un agent de poliție ajunge la 2.400-3.000 de lei, un ofițer de poliție ajunge cam în 5.000 de lei. Dar vorbim chiar de ofițeri superiori de poliție, ceea ce este inadmisibil, raportat și la riscuri și la toate celelalte aspecte!
– Când a apărut această inechitate?
Noi pornisem, în anii 2000, cu salariul unui polițist care era echivalent cu cel al unui procuror. Iar, în momentul acesta, salariul unui polițist este de 2-3 ori mai mic decât al unui procuror. La salariile de judecători nici nu îndrăznim să ne raportăm! Deși, lucrăm și noi cu infractorii, noi chiar suntem în linia întâi din acest punct de vedere. Dacă domnii procurori și domnii judecători spun că există un risc și o anumită problemă atunci când lucrează cu infractorii, păi, la noi, riscul acesta este de 2-3 ori mai mare. Și atunci, atâta vreme cât suntem desconsiderați ca breaslă și ca importanță mulți spun că nu se mai regăsesc. Adică, nu mai vin cu același atașament la muncă. În condițiile acestea, mulți colegi îmi spun: “Dac-aș avea acum vârsta de pensionare, ieri îmi depuneam raportul!”…
– Erau discuții legate de salarizare, rămase din anii anteriori, era vorba să vă dea anumite procente din urmă. S-a mai întâmplat ceva în acest sens, au mai dat vreun procent din ceea ce promiseseră?
Asta este o altă problemă! Noi ne-am pierdut orice încredere în autoritățile statului, în Guvern, în Parlament. Pentru că noi, din 2009, am rămas la același salariu de funcții, după aceea au zis că aplică Legea 153/2017 și că undeva în 2022 vom ajunge la nivelul maxim de salarizare prevăzut pentru polițiști, jandarmi, pompieri sau militari. Uitați-vă că suntem pe final de an 2022, nu s-a mai întâmplat nimic! Nici măcar cu tranșele acelea cu care promiseseră că vor face ceva, până și acelea au fost parte din ele înghețate, parte suspendate, aruncate pe cine știe când. Nu avem niciun fel de perspectivă, nu avem niciun orizont! Și atunci, duși atâta timp de nas polițiștii, jandarmii, militarii, pompierii mai pot avea încredere în cuvântul guvernanților? În poliție lucrurile sunt mai alarmante comparativ cu pompierii, cu jandarmii. Pentru că ei pot ieși la pensie în situație de apt limitat. După vârsta de 40 de ani încep să apară deja o serie întreagă de maladii, probleme de sănătate. Eu în momentul acesta am coxatroză, mi s-a recomandat să nu alerg. În situația aceasta, mergând pe apt limitat am posibilitatea să mă pensionez, dar ca polițist nu pot!
– Care ar fi soluția din punctul de vedere al sindicatului?
Noi tragem semnalul de alarmă, am spus și declarăm public că este o mare problemă în sistem! Facem și un lobby la nivelul persoanelor cu influență în mediul politic-decizional, tragem un semnal de alarmă public și, dacă în definitiv, nu se va ține cont de situația reală din teren, vom ajunge la un dezastru! Protestul nu ajută, guvernanților nu le pasă, noi drept la grevă nu avem, ce putem altceva să facem?!
A consemnat Angela CROITORU
Un comentariu
Are dreptate, un politist de 50 de ani nu poate alerga dupa un hot, daca are salariul mai mic decat un sudor sau electrician.