În urma comunicatul emis de DNA astăzi, 15 noiembrie, prin care anunța trimiterea în judecată a fostei șefe a centrului „Romanița”, Petronela Cobuz pentru trafic de influență (amănunte aici), DGASPC oferă unele lămuriri suplimentare. Comunicatul instituției informează că „doamna Petronela Cobuz a fost angajată în urma unui concurs în data de 22.02.2021 ca șef Complex de Servicii Romanița Roman, pe perioadă determinată. În data de 1 iulie 2022, DGASPC Neamț a fost înștiințată de către DNA Bacău despre faptul că s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de doamna Cobuz, pe o perioadă de 60 de zile, ulterior, perioada controlului judiciar fiind prelungită. În aceeași zi, conducerea DGASPC Neamț a dispus suspendarea din funcția de șef centru a Complexului de Servicii Romanița a doamnei Cobuz. Celelalte persoane trimise în judecată de către DNA în această speță nu sunt și nu au fost vreodată angajatele DGASPC Neamț și nici un alt angajat al DGASPC nu a fost implicat sau cercetat în acest dosar.
Dorim să asigurăm opinia publică, beneficiarii și colaboratorii noștri că întreaga activitate a DGASPC Neamț se desfăşoară sub semnul respectării prevederilor legale, a integrităţii şi toleranţei zero faţă de corupţie”.
M.N.