Deși este o manoperă nerecomandată ambelor sexe, de a te ușura de lichidele trecute prin rărunchii personali într‐un spațiu aflat sub incidența codului galben pai de vânt, aceasta pare a fi prezentă în vârful politicii dâmbovițene. Un exemplu ni‐l oferă, gratuit, distinsul lider al partidoiului, care aflat peste Prut s‐a proptit în poză cu actualul primar al Chișinăului, recunoscut de cei din Basarabia ca urmaș în cuget și simțiri al fostului președinte Dodon, actualmente pus să dea socoteală despre o seamă de „biznisuri“ bărboase, dar și un suporter fidel al lui FC Putin din liga Kremlinului. S‐o recunoaștem, Dodon a fost onest. „Mie îmi plac rușii. Care‐I problema? Oamenii m‐au votat? M‐au votat. Pa, la revedere“. Pe de altă parte, curentul momentului din regiune nu este unul favorabil președintelui rus, orice asociere cu numitul, cât de mică ar fi ea, duce la importante prejudicii de imagine, pentru că cel mai simplu lucru pe lumea asta este să judeci fără a cunoaște. A fi putinist e o chestiune de câteva minute. Ai scăpat porumbelul? Să fii sănătos. Ți‐o iei de la vorbitorii de romgleză prin toate orificiile din dotare.
Ne putem imagina însă, că domnul Ciolacu a discutat felurite chestiuni de strictă actualitate, de la o axă Buzău-Chișinău, până la un viitor tunel din Bucegi până în Bălți, cu actualul primărete din capitala vecină, dar nu pricepem în ruptul capului de ce. A te expune de bună voie „biciului“ opiniei publice, opoziției pusă pe arțag, ca să nu mai vorbim de partenerii de coaliție care deja evită aparițiile comune, înseamnă că vorbim de un „masochism politic“. S‐ar putea avansa o viitoare schimbare de calimeră în care, poate nu știm noi, deja se lucrează cu aprindere la o nouă aliniere a planetelor, menită să‐l scoată pe Vladimir basma curată și pe Zelenski din subteranele Kiev‐ului, dar nu credem că omul în discuție are nasul atât de lung și de fin. Dacă‐n viitoarele zile poza cu primarul Ceban va inunda spațiul public de la Nistru pân` la Tisa, procentele câștigate cu truda frunții din laboratoarele partidului se vor duce pe Dâmbovița cenușie până în traista AUR‐ului, aflat în poziția puilor de vrabie care așteaptă tainul.
Dar cum presa noastră cea de toate zilele acționează la primul telefon, sunt convins că faptul discutat aici va fi băgat repede sub preș, mai cu seamă că armata de postaci este într‐o permanentă alarmă „Radu cel Frumos“, eventualele „agitații“ fiind anihilate în conformitate cu un ordin de zi pe unitate lesne de anticipat. Să mai admitem că, atunci când este vorba de un conflict de magnitudinea și tematica celui în derulare la nord de noi, a te poziționa lângă una din părți nu este opțiunea care să bucure, știută fiind soarta celui ce se bagă intr‐o ceartă hetero, de unde iese de obicei prost. Dacă vreți o comparație mai plastică, acțiunea lui Ciolacu aduce și cu un „hai Steaua!“ în mijlocul peluzei de lângă Podul Grant sau în „Ștefan cel Mare“, numai că, să nu uităm, galeria Rapidului era ornată și de spiritul lui Fănuș, pletele lui Pitiș, ochelarii lui Nicu Constantin și mulți contemporani cândva, dar nu la paritate cu gașca lui Corsicanu. În fine, în cazul în care aveați dubii, acum avem și noi un Viktor Orban al nostru, în vreme ce al ungurilor flutură fulare cu harta Ungariei mari la vest. Bravo, domnule Ciolacu, ne place! În rest „tăt normal“! Pe mai încolo. (GD Patraucean)
