Astăzi, 14 noiembrie, a fost publicat pe platforma de achiziții publice anunțul pentru lucrările de transformare a fostei grădini zoologice într-o grădină publică emblematică, care va purta numele fondatorului și edilului pietrean Nicu Albu. Termenul de depunere a ofertelor este 6 decembrie 2022. Durata contractului este de maxim 12 luni, iar valoarea estimativă a lucrărilor este de 5.600.000 lei (fără TVA).
Spaţiul nou propus va fi destinat activităţilor de relaxare, sport și creaţie. În incintă se vor organiza spectacole în aer liber, expoziții de fotografie, zone cu caracter recreațional provizoriu şi evenimente care vor contribui în mod decisiv la creşterea atractivităţii zonei pentru pietreni sau turiștii aflaţi în zonă. Proiectul include și un amfiteatru, unde vor avea loc spectacole estivale, prezentări de film și alte evenimente culturale.

Vor fi introduse în compoziție containere modulare ce pot fi utilizate pentru ateliere de creaţie şi învăţare pe timp de vară dar și târguri temporare, pe timp de iarnă. Materialele utilizate pentru finisarea exterioară vor fi metal, lemn și sticlă.
Lacul, elementul central al parcului, va fi remodelat, transformându-se în într-o amenajare cu un curs de apă care va cuprinde bazine, o cascadă și podeste. De asemenea, se vor amenaja spații de joacă pentru copii, dotate cu obiecte de joacă corespunzătoare vârstei și mobilier stradal – bănci și mese fixe pentru jocuri statice în zone special amenajate.
Grădina publică este un spațiu încărcat de istorie și semnificații, astfel că proiectul prevede punerea în evidență a personalității fondatorului Nicu Albu: statuia edilului pietrean va fi montată într-un punct cu vizibilitate mărită, iar placa comemorativă a parcului va fi refăcută.
Primarul Andrei Carabelea: „Grădina publică emblematică „Nicu Albu” este un proiect de suflet pentru că are în centrul său comunitatea. Astăzi am demarat achiziția pentru lucrările de execuție, prin care acest spațiu va redeveni un loc deschis, plin de natură și de semnificație, așa cum a fost gândit de fondatorul său, Nicu Albu. Vom păstra elementele definitorii pentru parc, vom crea zone pentru spectacole, relaxare și sport. Vom arăta că bucuria în acest spațiu se poate realiza fără egoism și fără gratii. Și vom cinsti memoria primarului Nicu Albu, cel care a marcat profund dezvoltarea orașului nostru.”
Primăria Piatra Neamț
Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
- Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA






Un comentariu
Poate și ceva parcări în zonă