„Bandele” haiduceşti, un fenomen cultural pe cale de dispariţie

Se apropie un alt An Nou, se apropie alte sărbători de iarnă, dar sunt tot mai puține tradițiile ancestrale care să fie ascultate pe la case de gospodari. Fie că gospodarii nu mai primesc alaiurile (chiar şi din motive financiare!), fie că nu mai are cine să mai umble din poartă-n poartă ca odinioară. Şi un alai era format din multe persoane… Teatrul folcloric al sărbătorilor de iarnă este cel mai vitregit. Aproape că a dispărut din satele nemțene și el are o istorie seculară pe aceste locuri, în special cel haiducesc, la care ne vom referi în rândurile următoare. De altfel, i-am dedicat un scurt capitol în cartea „Tâlhăria şi haiducia la români. Jefuitorii cu arme” din 2014.

Teatrul folcloric haiducesc. Origini şi evoluţie

Teatrul folcloric haiducesc a apărut în lumea veche românească odată cu haiducii. Deşi am fi tentaţi a crede că s-a născut mai întâi în mediul rural, am aflat că era la început un apanaj al orăşenilor. Se jucau astfel de piese în cârciumile din mahalale, la târguri, bâlciuri şi iarmaroace, cu actori amatori şi scenarii anonime. Dar şi mediile mai elevate erau sensibile la acest fel de artă, bineînţeles, sub o altă formă. La 1858 s-a făcut chiar şi un vodevil – „Tunsu Haiducul”, realizat de S. Mihăilescu, în rolul principal fiind celebrul Matei Millo. În august 1911, când jandarmeria era în alertă maximă alergând pe urmele lui Pantelimon Toader din ţinutul Neamţului (de loc din Răuceşti), la Bucureşti, la grădina de vară „Raşca”, se juca o piesă de teatru în trei acte cu actorul Victor Antonescu în rolul principal. „Pantelimon de la Raşca” s-a jucat la 24 august 1911 şi, după cum anunţa afişul, oferea comic şi dramatic din belşug.

Dacă teatru folcloric haiducesc s-a născut la oraş, cei care i-au îmbogăţit zestrea şi l-au păstrat, transmiţându-l din generaţie în generaţie, au fost oamenii satului. Ei au fost creatorii baladelor şi, atunci când au preluat arhitectura dramatică, au adăugat doine şi cântece neştiute de orăşeni. Alături de versuri ce erau cunoscute din cărţile lui Alecu Russo, Vasile Alecsandri, G. Dem-Teodorescu, au pus altele neştiute de mulţi. Piesele de teatru folcloric conţin fragmente din baladele lui Jianu, Tunsu, Bujor, Codreanu, Miu Copilul, Radu Anghel, Gheorghelaş, Ion ăl Mare, publicate în culegeri de folclor, dar în fiecare zonă sunt şi unele ale locului. Ba mai mult, după cum remarca V. Adăscăliţei, celebrul haiduc de origine sârbă Baba Novac din timpul lui Mihai Viteazul, adoptat în întregime de români, a ajuns la început de secol XX să apară în piese de teatru folcloric din nordul Moldovei, dar ca un erou local, luptând pentru năzuinţe autohtone. Timpul şi-a pus pecetea asupra creaţiei şi schimbările au fost de multe ori după vremuri şi de aceea apar, pentru cunoscători, inadvertenţe şi chiar exprimări ridicole (prea actualizate, cu elemente argotice, etc.)

Teatrul folcloric haiducesc în judeţul Neamţ

În judeţul Neamţ, teatrul folcloric haiducesc a cunoscut o desfăşurare şi o dezvoltare cum n-a mai fost în alt judeţ şi acest fapt a fost ilustrat cel mai bine de H.B. Oprişan, care a făcut cercetări, a cules piese în perioada 1940-1967, din întreg spaţiul românesc, dar în special din acest judeţ. Cercetătorul amintit a descoperit piese de teatru folcloric haiducesc „Jianu” şi „Bujor” şi în judeţul Teleorman, în Muntenia (puţine cazuri), în Oltenia (cu un „inventar” destul de sărac, uimitor), dar şi pe Valea Trotuşului. În judeţul Suceava circulă atât „Banda lui Bujor”, cât şi „Banda lui Darie” (sau „Ceata lui Darie”), un haiduc vestit, originar din acest judeţ.

Teatrul folcloric haiducesc a apărut mai întâi în oraşe, în Piatra-Neamţ, Roman sau Târgu-Neamţ, fiind consemnat în presă încă înainte de 1900, iar la începutul secolului al XX-lea a început să se răspândească şi în sate. Prima piesă cunoscută a fost „Jianu”, care la 1904 era jucată pentru prima dată la Bicaz de un grup de tineri de la şcoala profesională din acea comună rurală aflată la intrarea în munţi, artizanii fiind Haralambie Iosifescu şi Vasile Breţcanu. La 31 decembrie 1904, „Jianu” a ajuns la Administraţia Domeniilor Coroanei, unde a primit două monede de 5 lei de argint, iar apoi au fost chemaţi de gospodarii impresionaţi de costume, de cântece, de atmosfera pe care o degajau „actorii”. Haralambie Iosifescu a terminat în 1906 şcoala profesională şi s-a întors în satul natal, Poiana Teiului, ducând cu el şi piesa, făcând un adevărat turneu în Largu, Topoliceni, Galu, Bistricioara, Răpciune, în 1907 închegându-se o trupă şi la Bistricioara, condusă de Vasile Alexandrescu, care a fost coleg cu Iosifescu la Bicaz. La 1908, „Jianu” ajunge şi la Borca şi Sabasa, o piesă întocmită de Niculae Vartic. În această perioadă, se formează „bante” şi la Tarcău şi astfel se ajunge ca unele dintre ele să fie silite să organizeze adevărate „turnee”, în special pe valea Bicazului. Din Mărceni, Bicaz, a mers o bandă condusă de Vasile Marc pe valea Bicazului, unde se încetăţeneşte după 1920, la Bicazu Ardelean. La Hangu, „Jianu” apare la 1936, adus de învăţătorul Teoctist Galinescu de la Şcoala Normală din Piatra-Neamţ. În comuna Ceahlău se joacă prima dată în 1921, iniţiatorul fiind Ghiţă Ciocănel (n. 1898).

„Banda lui Bujor” a apărut mai târziu, după război, deşi spre deosebire de olteanul Iancu Jianu, Ştefan Bujor a haiducit în Moldova. Această piesă de teatru folcloric urmează modelul „Jianului”. S-a răspândit pe o zonă largă, descoperindu-se chiar şi în Vlaşca şi Teleorman, pe Valea Trotuşului, în Transilvania şi, bineînţeles, în Moldova, în judeţul Neamţ cunoscând cea mai largă dezvoltare. La 1919, apărea „Banda lui Bujor” la Ceahlău, mai apoi la Grinţieş, Poiana Teiului, Hangu, Borca, iar mai târziu şi în comunele de „şes”.

În judeţul Neamţ, graţie etnologului George Brăescu, au fost cercetate şi publicate multe din piesele de teatru folcloric ale zonei şi nu doar „Jienii” şi „Bujorul”, ci şi „Banda lui Pantelimon”, „Banda lui Coroiu”, „Banda lui Mihai Florea”, „Haiducii din Carpaţi”, „Banda lui Luncan”, „Banda lui Grozea”, chiar şi „Banda lui Terente”, culese din sate de la Borca la Costişa şi de la Icuşeşti la Drăgăneşti sau Grinţieş.

„Banda lui Bujor” la Grinţieş şi „Festivalul Haiducilor”

„Bandele” haiduceşti, un fenomen cultural pe cale de dispariţie — **Banda lui Bujos din Grințieș**

Piesa „Banda lui Bujor” a circulat şi circulă încă în satele Grinţieşului, o comună situată pe coronamentul lacului Bicaz, la poalele munţilor Ceahlău şi Grinţieş, lângă vechea graniţă a Moldovei cu Ardealul timp de câteva trecute veacuri. S-a transmis din generaţie în generaţie şi actorii amatori, care se prezintă în faţa gospodarilor de Anul Nou, nu sunt numai bărbaţi, oameni în putere, ci şi copii, care şi-au făcut banda lor şi merg din casă-n casă, mai nou participând şi la festivaluri şi concursuri, în 2001 primind „Premiul I” la secţiunea „Teatru folcloric” al Festivalului şi concursului „Steaua sus răsare”, organizat de Centrul „Carmen Saeculare” din Piatra-Neamţ, repetând isprava şi în decembrie 2010. În 2009, într-un decor mirific pe pârâul Bradului, printre nămeţi s-a filmat de UNU Tv, cu Emil Nicolae şi Adrian Ciupercă, apoi în 2012 şi 2013 au fost UNU Tv să-i filmeze (Teodor „Pit” Moldovan), iar la lansarea cărţii „Haiduci şi tâlhari” din 2013, piesa a fost filmată şi prezentată de TVR 3 (Şerban Ciocoiu) şi Unu Tv Neamţ.

În 2016, Cristian Tabără şi Daniel Georgescu de la TVR 1 au dedicat o emisiune „Exclusiv în România” pentru „Teatru haiducesc… ca la Grinţieş”, iar apoi în 2017 să participe la prima ediţie a „Festivalului Haiducilor”, desfăşurat într-o poiană sub muntele Grinţieşului. Pe scenă au urcat „bande” de la Grinţieş şi Tulgheş (judeţul Harghita). În 2018, s-au auzit din nou cântece haiduceşti în Poiana lui Vasile cel Mare şi o emisiune „Descriptio Moldaviae” a fost realizată de Vasile Arhire. Iar gospodarii din Grinţieş au făcut un grup folcloric – „Ceata lui Vasile cel Mare” şi au cântat doine haiduceşti precum „Frunză verde de negară”, „Cântecul Grinţieşului”, „Mugur mugurel”, „Pe poteca din pădure” la Crăcăoani, la Corbu, la Dămuc cu mare succes la public, dovadă că vestiţii haiduci de odinioară nu au fost uitaţi. În 2019, s-a întors din nou echipa TVR 1, cu Cristian Tabără şi Marius Găbudean, la Grinţieş, pentru haiduci, dar şi pentru alte legende ale locurilor. La ediţiile din 2020 şi 2022, Vasile Arhire şi TVR Iaşi au fost oaspeţi ai Grinţieşului. Toate aceste filmuleţe pot fi aflate pe site-urile acestor televiziuni sau pe you tube şi considerăm că atmosfera unei lumi de demult a fost într-o oarecare măsură reconstituită. Anul ce vine ni-l dorim cu o nouă ediţie a festivalului şi măcar aici să mai urce pe scena din poiana de sub munte vreo „bandă” cu haiduci în vechi straie populare şi „arnăuţi plini de fireturi”…

Prof. dr. Daniel Dieaconu