În proiectul de buget pe 2023 Ministerul Educației a trecut 0 lei la programul ce implementează catalogul electronic din proiectul cu finanțare europeană nerambursabilă. Acest proiect de informatizare a școlilor, început în anul 2019, urma să faciliteze și înscrierea la liceu, potrivit declarațiilor oficiale de la momentul semnării contractelor de finanțare. Sistemul Informatic de Management al Școlarității SIMS este în valoare de 225 milioane lei, din care 191 milioane lei nerambursabili. Conform proiectului de buget pus în dezbatere, au fost alocate câte 37.000 lei în primii doi ani, respectiv în 2020 și în 2021, anul acesta doar 10.000 lei și pentru anul viitor propunerea de finanțare este 0.

Dacă digitalizarea învățământului pare a nu mai fi o prioritate pentru Ministerul Educației, să mai menționăm că este în derulare un program pilot pe catalogul electronic, adoptat prin ordinul de ministru 5157/2021. În program sunt 742 de școli din țară care în acest an școlar au adoptat catalogul electronic. Din județul Neamț sunt 14 școli din Piatra-Neamț, Târgu Neamț, Dumbrava Roșie, Bălțătești, Ion Creangă, Roman, Săbăoani și Tașca, pilotarea catalogului electronic fiind gratuită pentru elevi.

Proiectul ce viza introducerea catalogului electronic cu finanțare europeană SIMS urma să fie scos la licitație, ceea ce nu s-a întâmplat în cei trei ani, potrivit unei analize edupedu.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu acest proiect la adoptarea bugetului de stat pe 2023 în Parlament.
C.I.

Mesagerul Bacău Video/Polițiștii băcăuani avertizează seniorii de Ziua Persoanelor Vârstnice: „Nu lăsați buna-credință să fie exploatată de infractori!”
ZCH Județul Neamț cel mai îmbătrânit din cea mai tânără regiune!
NewsEdge Agenți AI au încercat să pătrundă într-un sistem guvernamental din Canada
BusinessEdge BEI acordă o finanțare de 100 milioane de euro unui proiect fotovoltaic din România. Parcul Dama Solar va avea o capacitate de 1,3 GWp





