În ședința de Guvern de miercuri, 28 decembrie, a fost aprobată hotărârea prin care bugetarilor li se acordă, în anul următor, încă trei zile libere: 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august, după cum anunță Ministerul Muncii. Iată cum arată calendarul actulizat al zilelor libere din 2023:
- 1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou
- 23 ianuarie, 24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române
- 14 aprilie — Vinerea Mare
- 16 -17 aprilie — Paște ortodox 2023
- 1 mai — Ziua Muncii
- 1 iunie — Ziua Copilului
- 2 iunie, 4 iunie (duminică) – Rusalii, 5 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii
- 14 august, 15 august — Adormirea Maicii Domnului
- 30 noiembrie — Sfântul Andrei
- 1 decembrie — Ziua Națională a României
- 25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul
Potrivit prevederilor legale în vigoare, angajaţii care sunt nevoiţi să lucreze inclusiv în zilele considerate libere, vor primi în plus la salariu, adică ziua lucrată va fi plătită dublu.
Ministerul Muncii vine și cu o serie de precizări importante: “Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 sau participanţilor în aceste procese. Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanțelor se vor efectua operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului. De asemenea, unitățile/subdiviziunile administrativ teritoriale care în data de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 au obligaţii de plată scadente la împrumuturile contractate din venituri din privatizare, potrivit scadențarelor anexate la convențiile de împrumut, vor lua din timp măsurile necesare în vederea efectuării plății sumelor scadente. Pentru recuperarea zilelor libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie, 30 iunie, respectiv 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite”.
Angela Croitoru