Lucrările de reabilitare și modernizare la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț sunt avansate și ar putea fi încheiate înainte de termenul anunțat inițial. Data limită stabilită prin proiect este jumătatea anului viitor, 30 iunie 2023, dar s-ar putea încheia cu două luni mai devreme.
“Stadiul lucrărilor la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț este unul avansat, termenul de finalizare al acestora fiind sfârșitul lunii aprilie a anului 2023“, a declarat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al Poliției Neamț.

Reamintim că după începerea reabilitării clădirii IPJ Neamț, la jumătatea anului 2021 a fost nevoie ca lucrătorii să se mute în alt sediu, fiind pus la dispoziție spațiul de la Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu“ unde polițiștii sunt și acum.
Valoarea totală a proiectului, cu TVA, este de 29.336.619,53 lei, din care 15.776.486,06 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar 13.560.133,47 lei reprezintă contribuția națională. Mai multe amănunte puteți citi AICI. (G. SOFRONIA; FOTO: M. CONSTANTINESCU)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital




