Muzeul de Științe Naturale Roman, subunitate a Complexului Muzeal Național Neamț, găzduiește expoziția intitulată sugestiv ”Mirodeniile – povești cu gust”. Manifestarea este organizată în colaborare cu Complexul Muzeal de Științele Naturii ”Ion Borcea” Bacău și este deschisă publicului larg până în martie anul viitor.
Expoziția include informații despre fascinanta istorie a mirodeniilor, despre calitățile culinare și vindecătoare ale acestora. Sunt expuse 28 de mirodenii, cu varietățile lor și cu formele diferite de utilizare. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere, printre acestea, cea mai scumpă mirodenie din lume. Vor putea afla originea speciilor de plante, care sunt părțile, din componența acestora, utilizate pentru a da savoare mâncărurilor și pentru obținerea remediilor terapeutice. Cei interesați pot testa mostre olfactive de uleiuri aromatice, expuse prin intermediul unui modul interactiv.
”De-a lungul istoriei, mirodeniile au jucat un rol important în toate culturile, exprimând bunăstarea și poziția socială, fiind utilizate în scop culinar, curativ sau în diferite ritualuri magice și religioase. Strămoșii noștri le-au cunoscut și folosit, pe o cale empirică, iar informațiile s-au transmis, din generație în generație, sub forma poveștilor și legendelor. Datorită aprecierii lor, mirodeniile au dobândit, în timp, o mare valoare comercială. În prezent, acestea sunt folosite în întreaga lume, existând o tendință de creștere a interesului față de beneficiile lor”, anunță într-un comunicat Complexul Muzeal Național Neamț. (G.S.)
Foto/Dosare penale pentru fraude în SUMAL și transport ilegal de lemn în județul Bacău- Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online
- Bărbat în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu mașina la Cleja
- Primarul Bacăului, simbolistica și stadionul în paragină: „Respectăm trecutul, construim viitorul!”, începem cu statuia!
- Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău
Bacău. Fraudă cu bilete de călătorie pentru pensionari – prejudiciul depășește 10 milioane de lei- FOTO. Botoșani. Două camere au ars din cauza rufelor puse la uscat pe sobă!
- Suceava. Tren cu cereale deraiat la o manevră de transbordare
- VIDEO-FOTO. Operațiunea JUPITER la Botoșani. Trofeu de căprior și captură de mii de euro la suspecți de vânătoare cu lațuri și ogari periculoși
- Iași. 30 de câini au murit în foc la adăpostul în care se aflau




