În plan european, s‐ar părea că avem un țap ispășitor în chestiunea neacceptării noastre în spațiul Schengen, ministrul de interne și cancelarul Austriei fiind în postura de a‐și cumpăra frigidere noi, cele actuale fiind pline. La fel ar trebui să facă și executivul Țărilor de Jos, deloc străin de recentul veto exprimat împotriva vântului dinspre vest, aducător de ierni blânde și veri răcoroase. Asta dacă e să judecăm la cald. Privind în spațiul mioritic deranjul este mare. Careul Johannis, Ciucă, Bode, Aurescu spera să‐și poată asuma succesul includerii în spațiul unde ne‐am fi plimbat când ne permitea mușchiul și portofelul, ceea ce ne duce cu gândul la o afacere politică de anvergură dâmbovițeană, menită a ține spatele în eventualitatea unor anticipate pe fondul eșecului unei rotative cu pătratul pe șină. Procentele liberale din piața electorală, oricât de cosmetizate ar fi, nu au menirea să le aducă liniștea unei evoluții majoritare. Așa că, șampania rămâne la rece, trabucul lui Aurescu în cutie, iar Bode trebuie să‐și ceară scuze pentru că a distrus suportul cu numele său din dotarea Parlamentului European.
Prilejul nu putea să scape celor dornici de putere sau procente, Drulă și Ludovic Orban furând startul în a se arunca la gâtul lui Bode, ultimul făurind inclusiv o moțiune de cenzură simplă, ce‐i drept ca o frecție la un picior de lemn, dar importantă ca să arate că sunt prezenți și nu fac menta cremă ca alți colegi de indemnizație. Pe de altă parte, opinia care se încearcă a ni se pune pe creierii capului este că ni s‐a făcut o mare nedreptate, la idee cuplând și partenerii de alianță, deopotrivă din partidoi și ungurime, fără a exprima un punct de vedere prin care să demoleze motivul invocat de vienezi, respectiv siguranța granițelor.
Păi, nu avem noi granița super dotată cu termoviziune și câini dresați pentru tot felul de substanțe? Avem. Ca să nu mai vorbim despre personalul instruit în folosirea cu temei a limbii lui Shakespeare, de cad moldovencele pe spate când ajung în vamă la Albița. Cu toate acestea granița înspre fostul URSS nu este una suficient de sigură. Traficul ilegal încă merge, mai sunt și procese pe rol cu vameși care au călcat pe bec, bașca migranți care declară cu nonșalanță că vin din România pentru a‐i proteja pe cei ce i‐au adus. Peste toate acestea sunt măsuri, legi, regulamente și directive care sunt operaționale, carențele fiind în rândul celor ce ar trebui să le facă astfel. Faza‐i că austriecii au acționat politic, cum la fel de politic s‐au pregătit și ai noștri, cam ca studentul de la politehnică în sesiune, încercând îngrășarea porcului în ajun. Pentru că la o privire mai în amănunt, motivația vieneză este la obiect și nu din registrul „ba pe‐a mă‐tii“. Oamenii s‐au pregătit temeinic pe acest filon, în condițiile în care noi, în calitate de aspiranți, ne‐am bătut capul să scăpăm de MCV‐ul pe justiție, ca un principal argument pentru admisia în Schengen.
Vrem, nu vrem, mai trebuie să stăm o tură și să ne rugăm să nu mai fim luați de fraieri intr‐o Europă cu două viteze, care, indiferent de refuzul multora de a‐i accepta existența, se și manifestă, fie prin calitatea diferențiată la produse, fie prin atitudinea de la firul ierbii. Așa că îndemnul la unitate invocat zilele astea ar trebui balansat în a ne folosi atuurile economice, geostrategice și nu înspre reacții viscerale care scot la suprafață tot felul de inși lipsiți de instrucție și cu armata la fără frecvență. Nu credeți?
Pe mai încolo. (GD Patraucean)
