Premierea celor mai buni elevi și profesori se desfășoară miercuri, 21 decembrie, la evenimentul anual Gala Excelenței în Educației. Fondul de premiere pentru cei 451 de elevi și echipe cu rezultate deosebite în anul școlar trecut, plus cele cinci nominalizări „profesorul anului” și premiul pentru mediatorul școlar al anului este asigurat de Consiliul Județean Neamț. Suma propusă este de 233.100 lei, bani ce vor fi acordați Inspectoratului Școlar Neamț, organizatorul galei.
Fondul destinat finanțării va fi supus votului consilierilor județeni, care se vor reuni în ședința extraordinară, de miercuri, 21 decembrie, ora 11. Banii sunt destinați premierii, dar și pentru plachete, distincții, diplome și scrisori de apreciere, potrivit bugetului detaliat propus de Inspectoratul Școlar. Gala Educației va avea loc mâine, de la ora 15, la Cinema ”Mon Amour”.
În cadrul acestei activități, CJ Neamț este partenerul IȘJ Neamț, conform acordului de asociere.

Cj
Cristina Iordache

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Iași. Incendiu la acoperișul unei pizzerii, din campusul studențesc Tudor Vladimirescu
NewsEdge Răspuns ferm pregătit de statul român după criza de securitate din Marea Neagră. Reacția președintelui Nicușor Dan
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere





