Pensionarii care au drepturi bănești mai mici de 3.000 de lei lunar beneficiază de ajutoare financiare de la stat. Acestea sunt cuprinse între 1.000 și 600 de lei, în funcție de veniturile titularilor. Banii se acordă în două tranșe anuale, în ianuarie și octombrie 2023.
Sprijinul material este diferențiat, astfel: 1.000 de lei pentru persoanele care au venituri lunare mai mici sau egale cu 1.500 de lei; 800 de lei pentru cei cu pensii între 1.501 și 2.000 de lei; 600 de lei pentru cei care au venituri între 2.001 și 3000 de lei.
”Ajutorul financiar se plătește în două tranșe egale, în lunile ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023 astfel: în cuantum de 500 de lei dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 de lei, inclusiv; în cuantum de 400 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 de lei inclusiv; în cuantum de 300 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 și 3.000 de lei, inclusiv”, anunță Casa Județeană de Pensii Neamț.
Beneficiul nu poate fi executat silit prin poprire și nu se ia în calcul la stabilirea contribuției bănești individuale a asiguraților care beneficiază de bilete de tratament balnear prin Casa de Pensii.
(G. S)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





Un comentariu
Buna seara , daca am indemnizație de handicap primesc și ieu accel ajutor ??