Pentru locuitorii comunei Bozieni, zilele premergătoare trecerii dintre ani au avut, în ultima parte a lunii decembrie, trei momente distincte: balul de Crăciun, organizat pe 25 decembrie, la care au participat peste 400 de localnici, apoi Festivalul Roman Metropolitan, din municipiul de la confluența râurilor Moldova și Siret, la care a participat un ansamblu format din peste 70 de persoane, dar și ultima zi din an, în care au fost prezente cetele de urși, mascați, cerb, berbec și multe altele. Locul de desfășurare, după tradiția ultimilor ani, a fost curtea Școlii Gimnaziale Bozieni, unde s-au aflat circa 700-800 de suflete, venite din comună sau din alte locuri ca să urmărească spectacolul tradițiilor, datinilor și obiceiurile de pe aceste locuri, transmise din veac în veac.



“Festivalul Datinilor și Obiceiurilor este un moment aparte”
Primarul Dănuț Arghiropol a declarat cu acest prilej: ”Pentru noi, Festivalul Datinilor și Obiceiurilor este, alături de Ziua Comunei, un moment aparte. Observ, de la un an la an, că Bozieni a devenit, pentru câteva ceasuri bune, în ultima zi a anului, un loc în care vin foarte mulți oameni, toți dornici și iubitori de tradiții și de ceea ce am moștenit în decursul timpului. Dincolo de provocările zilnice, de problemele pe care le întâlnim din ce în ce mai des, cred că locuitorii comunei noastre merită mult mai mult decât li s-a oferit până acum. De aceea, noi, cei din activul primăriei încercăm și, în mare parte reușim, să reconstruim infrastructura locală, să o modernizăm, iar locuitorii să aibă parte de toate serviciile publice.


Reper în privinţa datinilor de iarnă
Fără exagerare, în privința tradițiilor, a datinilor și a obiceiurilor de iarnă, comuna Bozieni rămâne un reper important al spațiului cuprins între Siret și limitele administrative sud-estice cu județele Bacău, Vaslui și Iași. Dacă în alte locuri aceste obiceiuri au fost pierdute sau se sting de la un an la altul, aici lucrurile stau altfel, cei care iubesc aceste așezări încearcă să mențină ceea ce au moștenit de la strămoși. Este o bucurie a tuturor, o dovadă că oamenii plecați din sate revin pe pământul natal fie și numai pentru două-trei ceasuri. Fiecare, în felul său, retrăiește momente pe care le-a îndrăgit toată viața. Mai trebuie adăugat faptul că la ediția de acum câteva zile a fost un număr impresionat de oameni pentru o comună relativ redusă ca populație, fiecare dorind să revadă și să se bucure împreună de momentele atât de frumoase care se petrec, tradițional, în ultima zi din an.






