Inspectoratul Școlar Județean Neamț informează, cu infinită durere, că, astăzi, 6 ianuarie 2023, în jurul orei 10.45, o elevă de clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială „Elena Cuza” Piatra – Neamț, legitimată ca sportivă la Clubul Școlar Sportiv din Piatra – Neamț, și-a pierdut cunoștința în timpul antrenamentului de pregătire sportivă practică – volei și cu toate eforturile depuse de serviciul medical de la Unitatea de Primire Urgențe, a decedat.
Antrenamentul la care participa eleva era de intensitate redusă, după cum ne informează profesorul antrenor, și avea loc în condițiile pregătirii necesare participării la Campionatul Național de Cadete, din 14 ianuarie 2023.
Conform informațiilor primite din partea C.S.S. Piatra – Neamț putem preciza că, eleva avea efectuată vizita medicală periodică la cabinetul de medicină sportivă, cu care unitatea are contract și avea viza medicală valabilă. De asemenea, din cele relatate de părinții sportivei, aceasta a fost supusă unor investigații medicale chiar la începutul anului 2023 și nu s-a evidențiat nicio problemă medicală incompatibilă cu practicarea sportului de performanță.
Suntem alături de familia elevei decedate, ne exprimăm regretul pentru imensa pierdere suferită și transmitem cele mai sincere condoleanțe!
Inspector Școlar General,
Prof. Florentina LUCA – MOISE
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Ora de iarnă 2026 – în această noapte ora 04:00 devine ora 03:00- Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente
- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?





