Se spune că mai rău decât marți 13 e sâmbătă 14 după vineri 13. La ediția de ianuarie 2023 nu se potrivește. Prima veste faină e că Smiley și Pavel Bartoș au lansat piesa oficială a filmului Ramon regizat de Jesus del Cerro (Miami Bici, Vlad, Hawaii, Ho Ho Ho). Regizorul este și coproducător al filmului, alături de Bartoș.

Despre Dosarul Ramon am scris din decembrie anul trecut, aici la câteva zile după salutul transmis nemțenilor, în exclusivitate, de către Pavel Bartoș din platoul show-ului Vocea României.
Județ talentat, Ramon te-a pupat!
Recapitulând, în deplin acord cu materialele oficiale de prezentare, Ramon pare un om simplu a cărui unică și mare pasiune este viticultura. Viața lui este dată peste cap atunci când, printr-o serie neașteptată de împrejurări, întâlnește cea mai frumoasă femeie din lume de care se îndrăgostește fulgerător. Decide să plece la București. Ajuns acolo, descoperă că viața într-un oraș mare nu este deloc ușoară. Totul se complică atunci când devine și suspectul principal în cel mai mare jaf al secolului, furtul unui tablou de 50 de milioane de euro!
Ramon pornește astfel într-o dublă misiune extrem de periculoasă (cel puțin așa crede el): să recupereze tabloul și să găsească fata. Va reuși el? Întrebarea, la care trebuie să răspundă cei din jurul lui, este dacă Ramon este un simplu OM sau un SuperOM.

Nu este un secret, răspunsul vine din 3 februarie, când Ramon – cea mai așteptată comedie a anului… probabil! – promite să umple anumite cinematografe din țară. Vă provocăm să le descoperiți singuri. Biletele s-au pus deja în vânzare. Și nu oricum fiindcă acum intervine a doua veste faină – toți cei care își cumpără bilet, online sau în cinema, până la data de 31 ianuarie, au șansa să câștige un city break în doi la Paris sau un iPhone 14. Mai departe, așteptăm. Până acum nu există niciun semn că pietrenii și vechii prieteni ai lui Bartoș s-ar putea bucura și de o întâlnire pe viu. (V. COSMA)
Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)
- Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală
- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori





