Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    sâmbătă, august 22
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • CMI Urban: Comercianții și producătorii din Piața Centrală ”Sf. Gheorghe” vă așteaptă cu produse de sezon
    • Elevii de clasa a IX-a vor începe școala fără manuale școlare. Care sunt reacțiile profesorilor /elevilor /părinților din Neamț
    • Video-Foto. Furnizarea apei întreruptă în Grumăzești și la ștrandul din Târgu-Neamț
    • Un pod din Piatra-Neamț va fi dărâmat. Pentru altul nou este nevoie de o hotărâre de guvern
    • VIDEO. Locuri preferate de pietreni pentru petrecerea timpului liber
    • Președintele Daniel Vasilică Harpa pune o întrebare: ”Ce e mai urgent: apa, bolnavii de cancer sau stadioanele?”
    •  Postul de director CAS Neamț, din nou la concurs: dosarele se depun până pe 3 septembrie
    • „Suntem o echipă tânără, colaborăm eficient, suntem uniți, dedicându-ne intereselor comunității” / interviu cu Ioan Rusu, primarul comunei Țibucani
    • Daniel Harpa după decizia CCR despre anonimizarea declarațiilor de avere: „Când ocupi o funcție publică trebuie să accepți și un nivel ridicat de transparență!”
    • Situația vaccinării în Neamț – cauze și condiții pentru acoperirea redusă
    Stiri Neamt
    Prima pagină » Actual » ”Cât or să ne mai amâne politicienii intrarea în școala nouă?” / interviu cu directorul Elena Liliana MĂNCUȚĂ
    icusesti 04 resize - ”Cât or să ne mai amâne politicienii intrarea în școala nouă?” / interviu cu directorul Elena Liliana MĂNCUȚĂ
    Actual februarie 3, 2023

    ”Cât or să ne mai amâne politicienii intrarea în școala nouă?” / interviu cu directorul Elena Liliana MĂNCUȚĂ

    By MesagerulNiciun comentariu10 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    Învățământul din comuna Icușești pare blestemat din cauza unui constructor, care, pentru o sumă ridicolă pentru o societate care se respectă, nu vrea să termine lucrările începute acum 10 ani  la școala din centrul comunei.  Fosta clădire, tot nouă, a fost mistuită de un incendiu. În această situație, administrația publică locală, în frunte cu primarul Marius Vasile Minică, este blocată, pentru că nu are nicio putere, atâta vreme cât constructorul nu predă obiectivul la cheie beneficiarului. Situația pare a fi fără ieșire, pentru că toate unitățile școlare din comună au nevoie de modernizări și reabilitări. De aceea, unii copii sunt purtați pe drumuri cu un singur microbuz de doar 16 locuri, în condițiile în care traseul Bătrânești-Rocna-Spiridonești-Icușești-Bălușești-Tabăra-Mesteacăn adună peste 25 km. În aceste condiții, un tânăr cadru didactic a precizat, simplu, dar și foarte trist în același timp: ”Cât or să ne mai amâne politicienii intrarea în școala nouă?” Evident, aceste cuvinte au bătaie lungă, iar cei care aleargă tot timpul după voturi ar trebui să nu mai calce niciodată în  această comună. La necazul cu Școala Icușești, se mai adaugă și altele. Astfel, cu un singur microbuz sunt transportați  de acasă la școală și de la școală acasă circa 150 de copii. Toate demersurile făcute până acum au fost eșecuri. Nu s-au găsit soluții nici pentru școala neterminată, nici pentru un nou mijloc de transport. Dumnezeu ne-a ferit până acum de o iarnă grea, dar anotimpul hibernal nu este gata. În schimb, în paralel cu investiția neterminată din centrul comunei, celelalte unități școlare beneficiază de un proiect de reabilitare, însă, lucrurile nu par a se îndrepta. Copiii sunt mutați dintr-un sat în altul, acțiune în care se pierde foarte mult timp. Dacă unitatea nouă din centrul comunei ar fi gata, lucrurile s-ar simplifica imediat. Problema este cine poate interveni pentru continuarea rapidă a  lucrărilor? Dacă primăria dă în judecată constructorul, procesul poate dura cel puțin 6-7 ani. Totuși, pe acești copii cine îi ajută să iasă din această nefirească situație?!

    – Doamnă director, au trecut mai bine de doi ani de la preluarea funcției pe care o dețineți, ca atare, care sunt rezultatele din punct de vedere investițional?

    icusesti 04 resize - ”Cât or să ne mai amâne politicienii intrarea în școala nouă?” / interviu cu directorul Elena Liliana MĂNCUȚĂ Din păcate, am prins și o parte din  pandemie, perioadă dificilă, dar am trecut cu bine acele momente. Am fost nevoită să fac multe schimbări în școală, pentru că au fost numeroase rămâneri în urmă. Ei bine, cu ajutorul primăriei, am reușit să dotăm sălile de clasă cu table magnetice. Am vrut să ne modernizăm și noi. De asemenea, am reparat câteva săli de clasă  la Școala Bălușești, cu schimbări de parchet, cu schimbări de uși, care erau deteriorate și nu mai făceau față. Pe de altă parte, la Școala Icușești, clădirea mare este încă în construcție și nu este finalizată. Acolo, în corpul vechi, nu se făcuse nicio schimbare, fiind nevoiți să modernizăm totul, inclusiv iluminatul, care a fost îmbunătățit considerabil. La fel cancelaria, care avea uși vechi, din lemn, iar tâmplăria, care nu mai rezista multă vreme, trebuia schimbată în totalitate. Aceste necazuri au fost remediate. La fel și la bibliotecă. Tot acolo, în corpul vechi, unde se desfășoară acum orele, era nevoie de o reamenajare la toate sălile de clasă. Acestea au fost modernizate  funcție și de necesități. Tot cu ajutorul primăriei, am dotat sălile de clasă cu câte un laptop pentru profesori, pentru a preda lecțiile. Cu primăria am o colaborare foarte strânsă, și nu este zi să nu ținem aproape, să nu  colaborăm în ceea ce privește starea de bine atât a elevilor, cât și a cadrelor didactice. Fiecare profesor are cont și acces la laptopul clasei.

    – În caz că revine pandemia, sunteți pregătiți să faceți față?

    icusesti 02 resize - ”Cât or să ne mai amâne politicienii intrarea în școala nouă?” / interviu cu directorul Elena Liliana MĂNCUȚĂ Cum să nu. Tabletele date de ISJ Neamț și Primăria Icușești au rămas la copii. Dacă aceste instituții nu ne ajutau, ne-ar fi fost foarte greu, nu reușeam să răzbatem în pandemie. Am mai dotat și pichetele PSI, care nu erau corespunzătoare. Apoi, pe partea de centrale termice, iarăși am achiziționat ceea ce ne trebuie. Anul trecut, în plină iarnă, s-a defectat centrala mare de la Bălușești, pe care am fost nevoiți să o schimbăm. În acest caz, Consiliul Local a intervenit imediat, și asta, la propunerea  primarului nostru. Am schimbat centrala veche imediat cu una mai puternică, iar în prezent întreg sistemul de încălzire este racordat la o singură centrală. În general, s-au făcut remedieri foarte multe în școli.

    În așteptarea noii școli

    – Ați continuat proiectul mai vechi de reabilitare a școlilor?

    Așa este, au început lucrările de reabilitare la Școala Rocna, care sunt spre finalizare și la Școala Bătrânești. Aceasta, deocamdată, nu este folosită, însă va fi o rezervă pentru orice situație. Probabil, va fi utilizată în viitorul apropiat. Așa a fost proiectul vechi, dar, cu siguranță, spațiul va fi utilizat în folosul comunității. Proiectul fiind mai vechi, a fost prinsă și Școala Bătrânești. În schimb, în viitor va fi renovată  Școala Spiridonești, probabil, în primăvară vor începe lucrările. La Spiridonești este mutată Grădinița Rocna temporar. Am procedat așa, pentru că nu era finalizată Școala Rocna. Mai mult, elevii de la unitatea din acest sat, din  clasele I-IV, au fost mutați la Icușești și la Spiridonești, preșcolarii. Cel mai deficitar aspect este transportul copiilor la școală, care se face cu microbuzul nostru și care nu face față, chiar și cu ajutorul firmei Pristyl, de transport persoane.

    icusesti 03 resize - ”Cât or să ne mai amâne politicienii intrarea în școala nouă?” / interviu cu directorul Elena Liliana MĂNCUȚĂ – Ce se întâmplă la Școala  Mesteacăn?

    Și acea școală va intra în reabilitare, cred că tot în primăvara acestui an, împreună cu Școala Spiridonești. În schimb, pentru gimnaziul de la Bălușești este aprobat un alt proiect de reabilitare termică, energetică, prin Ministerul Mediului. La Bălușești aș dori o grădiniță nouă sau să o extindem pe actuala. Avem copii, dar suntem deficitari la nivel de spațiu pentru cei mici.

    – Ce lucrări au fost efectuate în curtea Școlii Bălușești, în toamna trecută?

    Recent, a fost modernizată curtea interioară, o parte din spațiu fiind pavat, fiind montate și vreo 7 bănci. În curte avem o scenă amenajată de mai multă vreme, dar, încet, încet, spațiul respectiv va fi modernizat în întregime. Deocamdată, va fi refăcut vechiul teren de handbal, iar mai încolo va veni și rândul terenului de fotbal. Cu siguranță, va fi un complex sportiv de toată frumusețea. De altfel, domnul primar Marius Minică, membrii Consiliului Local sunt alături de toate școlile din comună. Situațiile de la Școala Icușești sunt foarte dificile. Până nu va fi terminată noua construcție, nu vor apărea mari schimbări. De aceea am modernizat grupul social de afară, asta, până va fi gata și recepționată noua școală. Noi dorim să ne mutăm în școala nouă și mâine, unde toaletele sunt interioare și nu afară ca acum.

    ”Ne trebuie un nou microbuz”

    – După opinia dvs., când va fi terminată Școala Icușești?

    Un cadru didactic din noua generație m-a întrebat: ”Cât or să ne mai amâne politicienii intrarea în școala nouă?” Nu știu dacă politicienii sunt direct implicați, dar ei ar trebui să ne susțină, să găsească soluții pentru a se termina întreaga lucrare. Ceva se întâmplă acolo. Discut cu domnul primar, dar nici dânsul nu are clarificată situația. Clădirea este impresionantă, cu săli mari, încăpătoare și sperăm să putem  beneficia de condiții normale pentru o școală a acestor timpuri.

    – Dacă primăria dă firma de construcții în judecată?

    Privind cum se desfășoară procesele în justiție, cu recursuri și cu toate celelalte, va dura foarte mult. Din acest motiv, nici fostul primar, Vanea Săbărel Roșu, nu a dat firma în judecată. Fostul primar și-a dat seama că UAT va avea câștig de cauză, dar cine știe când?

    icusesti 01 resize - ”Cât or să ne mai amâne politicienii intrarea în școala nouă?” / interviu cu directorul Elena Liliana MĂNCUȚĂ – Se vorbea de o sumă de 1,7 miliarde lei vechi într-o vreme.

    Nu știu exact care era suma. Am auzit că s-au mai făcut anumite lucrări, dar școala tot nu este gata. Noi suntem expuși și suntem nevoiți să acceptăm, cu toate că ne-am dori să se schimbe, să evolueze situația. Dacă noi reabilităm Școala Bălușești, am fi avut nevoie de finalizarea lucrărilor la Școala Icușești, pentru a reloca elevii. Altfel, nu se poate reabilita Școala Bălușești, unde sunt opt clase de gimnaziu, plus șase la primară. Acum avem 572 copii prinși în sistemul educațional local. Cu populația școlară stăm destul de bine. Este al treilea an cu opt clase de gimnaziu la Bălușești. A crescut numărul de copii din familiile asistate social și, cu atât mai mult, nevoile sunt mai mari. Important este că sunt copii în comună. Avem și proiecte dedicate lor. Este vorba de proiectul cu grantul cel mai mare, alături de o altă școală din județ. Suntem două școli cu sume maxime. Este vorba de reducerea abandonului școlar, PNRAS, finanțarea fiind asigurată prin PNRR. Deja suntem în proiect, care este în valoare de circa 200.000 euro. Avem în perspectivă  și dotarea a trei săli de clasă cu mobilier și cu digitalizare, cu table interactive, cu camere web. Sălile de clasă vor arăta precum cele de videoconferințe. În plus, va fi și o masă caldă pentru un grup țintă. Anul acesta avem implementat și proiectul ”A Doua Șansă” la noi în școală, cu o clasă de învățământ primar și una de gimnaziu. Mai avem un proiect în perspectivă, de această dată cu primăria, care ține tot de PNRR. Mă refer la dotarea cu mobilier și digitalizare, plus un laborator de informatică. Este un proiect la nivel național, iar noi urmează să completăm cererea de finanțare împreună cu Primăria Icușești. UAT mai are un proiect, a fost aprobat, dar deocamdată nu știu ce se întâmplă, pentru că stagnează. Se referă tot la digitalizare, dotare cu mobilier. Deocamdată, acel proiect este garat pe o anumită linie.

    – Totuși, sperați ca în toamna acestui an noua școală de la Icușești să fie gata?

    icusesti 05 loc de joaca resize - ”Cât or să ne mai amâne politicienii intrarea în școala nouă?” / interviu cu directorul Elena Liliana MĂNCUȚĂ Eu sper să ne mutăm în noua școală. Totodată, ne dorim modernizarea terenului de sport de la Bălușești, dar și Școala Icușești. Pe lângă faptul că dorim să intrăm în școala nouă, vrem ca și curtea să fie amenajată. Deja a fost făcut un parc de joacă pentru copii. Sper să se rezolve și cu amenajarea curții interioare, dar și cu finalizarea Școlii Rocna, acolo unde trebuia finalizat gardul exterior, care nu există de foarte multă vreme. Dacă s-ar finaliza școala de la Icușești, vom trece și aici, la Bălușești, la reabilitarea școlii. Din păcate, alături de școala de la Bătrânești, care nu mai are activitate școlară, se adaugă și cea din satul  Tabăra, unde a fost redusă activitatea din cauza numărului mic de copii. Domnul primar intenționează să reabiliteze Școala Spiridonești, iar dacă populația școlară se reduce, ar trebui să relocăm copiii la Rocna. Deocamdată, vrem să rămână în satul lor, pentru că este greu cu transportul. Nu avem decât un microbuz cu 16 locuri, care trebuie să facă foarte multe curse. Se dorește reducerea simultanului și a dublului simultan. De aceea, nouă ne trebuie neapărat un nou mijloc de transport. Acum, este prioritatea zero! (Rep.)

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Video/Percheziții la Onești într-un dosar de contrabandă cu țigări. Două persoane au fost reținute ZCH A murit în sala de așteptare a Poliției Municipiului Bacău NewsEdge Viața a continuat la Pompei după marea erupție a Vezuviului BusinessEdge Libra Internet Bank finanțează un parc fotovoltaic în județul Dolj. Proiectul include aproximativ 30.000 de panouri
    Elena Liliana Măncuța Icușești Marius Vasile Minică
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleNegocierea pentru viață – intensă, la limită: ”Niciodată nu trebuie să rămâi fără cuvinte”
    Next Article Comunicat de presă. George Lazăr, președinte PNL Neamț: ”Domnilor Harpa şi Arsene, tovarăşi PSDişti, să vă fie rușine pentru că nu vreți un nou pod la Luțca!”
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    cmi urban august 2026 3 resize - CMI Urban: Comercianții și producătorii din Piața Centrală ”Sf. Gheorghe” vă așteaptă cu produse de sezon

    CMI Urban: Comercianții și producătorii din Piața Centrală ”Sf. Gheorghe” vă așteaptă cu produse de sezon

    august 22, 2026
    WhatsApp Image 2026 08 21 at 12.02.45 - Elevii de clasa a IX-a vor începe școala fără manuale școlare. Care sunt reacțiile profesorilor /elevilor /părinților din Neamț

    Elevii de clasa a IX-a vor începe școala fără manuale școlare. Care sunt reacțiile profesorilor /elevilor /părinților din Neamț

    august 21, 2026
    WhatsApp Image 2026 08 21 at 17.37.38 - Video-Foto. Furnizarea apei întreruptă în Grumăzești și la ștrandul din Târgu-Neamț

    Video-Foto. Furnizarea apei întreruptă în Grumăzești și la ștrandul din Târgu-Neamț

    august 21, 2026
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.