Constantin Adam, un om care și-a dedicat viața sportului

În aceste vremuri, când sportul a devenit doar o afacere, există un om care învață copiii să devină atleți și o face fără să fie plătit. Instructorul de sport Constantin Adam se bucură că încă găsește copii care vor să facă mișcare și cărora le transmite din pasiunea lui. Îi pregătește la clubul Cimentul Bicaz, grupare sportivă înființată prin anii ’60 la fabrica de ciment, devenit privat între timp.

Născut la 18 iulie 1956 în Târgu Neamț, va împlini 67 de ani în vară, Constantin Adam a ajuns la Bicaz în 1976, după ce a absolvit școala de subofițeri de miliție, cum era pe atunci și a fost repartizat la Bicaz. Are 4 copii, dintre care Cristina îl ajută în activitatea de la club. Soția sa, Rodica, a lucrat la fabrica de ciment și datorită ei a început cu sportul la club.

„Mi-a plăcut atletismul, iar apoi oamenii au văzut că sunt serios și care au vrut, m-au urmat. Am acum foști atleți care au și ei copii, unii încă aleargă. Răutate este în orice domeniu, oamenii pot cârcoti, dar eu fac pentru mișcare, pentru plăcerea de a face sport. Cei care fac performanță merg la cluburi mari, care le oferă condiții de pregătire, de viață. Păi și Piatra-Neamț se plânge că n-are sportivi seniori. Este greu! Înainte altfel stăteau lucrurile. În 1994 aveam o grupă de 10 copii, iar 4-5 fete erau foarte bune sportive și le asigurau de aici mâncare, gențile pentru deplasări, treninguri, cuie pentru pantofii sport – încă le mai am. Acum, mai adaptăm pantofii, mai înlocuim cuiele… ce să facem, e greu cu sportul”.

„Așa a început dragostea de mișcare”

Despre vremurile de început prof. Constantin Adam vorbește fără regrete.

„După ce am terminat școala de subofițeri de miliție, în 1976, am fost repartizat la Bicaz și aici am rămas. Erau alte vremuri. Mergea varul, mergea azbocimentul, fabrica de la Bicaz funcționa foarte bine. Era acolo o sală de popice renumită, echipa era în Divizia A. Așa am început, cu popice, cu alergarea. Echipa Cimentul de atletism era în Divizia C și m-am lipit de ei. Au fost concursuri la Dinamo, la Piatra-Neamț, cu ocazia diverselor sărbători naționale, dar nu numai. Așa a început dragostea de mișcare. Erau multe concursuri pentru elevi, Crosul Uniunii Tineretului Comunist, UTC-ul, ajungeai până în faza națională dacă erai bun. Și era la Roman un grup foarte bun de atleți, ai domnului Constantin Nehoiu, profesor de sport, și ei mă cam băteau, fiindcă făceau maratoane, semimaratoane, erau buni. Eu, pe locul 3, pe 4. Îmi amintesc că o dată m-am calificat, m-am dus la Brăila și m-au găsit că sunt legitimat la Voința Piatra-Neamț. «Băi, tu n-ai voie, ești legitimat!». Concurau doar amatori și m-au scos. M-a eliminat președintele Federației de Atletism, un domn de pe la noi, de la Negrești, domnul Firea. În septembrie 1989 am fost la primul meu maraton, la Sibiu, apoi am început să antrenez copii și am devenit instructor sportiv. Secția noastră este afiliată la Federația Română de Atletism din 1994, de fapt reafiliată, că ar fi fost și înainte”.

Povestea vieții sale de sportiv se îmbină cu povestea clubului Cimentul Bicaz, un loc de unde au plecat mari sportivi.

„Clubul nostru sportiv a luat naștere odată cu fabrica de ciment, prin anii 1960. Ar fi avut și secții de atletism și de box, este în monografia orașului Bicaz. Era domnul Radulian, cel care a făcut atletism înaintea mea aici. Erau multe competiții pe-atunci. Olimpiada Elevului Cimentist pe care o făcea domnul profesor Constantin Adamescu. Știți că înainte de ‘90 erau multe fabrici de ciment în țară: la Târgu Jiu, la Alejdiu, la noi, la Câmpulung Moldovenesc, pe la Cluj parcă. Toate aveau licee de profil și făceau olimpiade. Aici la Bicaz eu am prins două olimpiade. Era foarte frumos, fiindcă se făcea pe mai multe domenii: sportiv, artistic, pe meserii. Înainte de ‘89 sportul era de interes national. Mi-amintesc că după ultima olimpiadă s-a pus problema să se facă echipă de handbal la Bicaz, pentru Divizia B. Ei, așa am început și colaborarea cu cluburile și antrenorii din Piatra-Neamț și mai aduceam sportivi care concurau pentru liceele din zonă. După domnul Adamescu, care a făcut handbal, am venit eu din 1994. Primul legitimat am fost eu. Erau discuții atunci, dar dacă nu erai legitimat, nu puteai merge în competițiile FRA. Acolo întâlneai greii, te înfruntai cu ei, știai unde te afli. Erau Galațiul, Iașiul care aveau atleți mari. Dar atunci se pregăteau mai ales pentru europene, pentru mondiale, acolo era interesul. Acum, poți merge oriunde, plătești taxa, te încadrezi în barem, dai o declarație pe proprie răspundere și participi”.

„Important e că acești copii fac sport”

În toți acești, Constantin Adam a și pregătit sportivi, dar a și participat la diverse competiții. Când vorbește de realizările atleților săi și ale celorlalți sportivi renumiți se însuflețește imediat și-i strălucesc ochii, dar devine extrem de sobru și modest când vine vorba de ale lui.

„Am participat și la competiții de veterani, între timp am pregătit copiii. Am avut chiar o bună colaborare cu CS Ceahlăul Piatra-Neamț, înainte de asta și cu domnul profesor Ilie Popescu, de la LPS Piatra-Neamț, mi-a fost un bun îndrumător, cu atleta Iulia Olteanu, fostă Negură, de la Ceahlăul, și cu domnul Dan Cojocaru de la aruncarea greutății. Apropos, este fetița asta, Adina Fârțală – ea e din Bicazu Ardelean și învață la Colegiul de Informatică – de la noi a plecat! Este legitimată la clubul Ceahlăul și a luat 3 medalii de aur anul trecut, la disc, greutate și ciocan, e o sportivă foarte bună. Îmi doresc să câștige o medalie anul acesta la Festivalul Olimpic al Tineretului Sportiv European! Tot de la noi a plecat și Gheorghiță, a fost în lotul national de handbal, a fost ridicător, a jucat la Relonul, la Galați. Și Costel Enache, fotbalist la Ceahlăul, și luptătorul Mihai Cișmaș, doamna Garoafă de la canotaj. Avem mulți sportivi mari de aici din Bicaz. Eu am fost la multe alergări la viața mea, dar… nu le-am contabilizat. Vă dați seama, am venit aici în 1976, iar de prin 1980 am tot concurat… le-am pierdut șirul”.

Se ocupă de copiii care vor să facă sport și a rămas la clubul Cimentul Bicaz, fiindcă își dorește ca tot mai mulți tineri să se îndrepte spre sport. Printre ei sunt și din cei care promit performanță și el îi pregătește, deşi știe că-i va pierde într-o zi. Este fericit la gândul că a pregătit un campion, iar de-a lungul vieții a adunat câteva nume ajunse mari. Atletismul este un sport în sine, dar și baza de pregătire în multe sporturi individuale și de echipă.

„Am pregătit mulți copii de-a lungul timpului. Asta fac eu! Ca voluntar, nu iau nici un ban de la părinți. La deplasări ne mai ajută Primăria, sponsorii. Fiica mea, Cristina, m-a ajutat în toți acești ani, a făcut și ea karate în tinerețe, mai venea la club aici să se antreneze și s-au lipit și copiii de ea, a mers și la concursuri de cros, apoi m-a ajutat și pe partea de comunicare, tot ce înseamnă să fii vizibil în online. Este și mama unei fetițe care mă ajută, doamna Maria Roșu, este asistentă medicală la spital și ne ajută cu examenele medicale ale copiilor. Am 12 copii în grupă acum, 7 sunt legitimați la FRA, clubul plătește taxa anuală de legitimare. Sunt copii de la clasa a II-a și până la clasa a X-a. Avem multe participări cu rezultate foarte bune în competiții, inclusiv anul trecut. Important e că acești copii fac sport, nu contează dacă iau medalii sau nu, dar se desprind de telefoane și fac sport”.

Această grupă este relativ nou formată, după pandemie, cu sprijinul asociației „Bicazul Nostru” care a organizat o competiție de alergare pe stadion și apoi câțiva copii și-au dorit să rămână la clubul Cimentul Bicaz. „Am copii micuți, acuma, dar e bine pentru ei să facă sport. După ce-i formezi, mă refer la fete mai ales, de prin clasa a VIII-a e mai dificil să-i păstrezi, că e vârsta adolescenței. La băieți, ei pe urmă aleg jocuri: handbal, fotbal, ei vor mușchi, nu mai vor să muncească, cum e la atletism”.

„La 60 de ani, a mai urcat o data pe podium!”

Discuția cu prof. Constantin Adam a avut loc la stadion, în sala care ține loc și de vestiar, și de sală de pregătire în sezonul rece, și de depozit pentru materialele și echipamentele sportive. Într-un oraș mic, cum este Bicazul, oameni inimoși ca prof. Constantin Adam se zbat ca sportul să supraviețuiască. Un perete plin cu poze ilustrează istoria sportului din Bicaz. Gazda ne arată atleții pe care i-a pregătit – Ionuț Husariu, unul din cei mai buni alergători montani din țară, Nicu Macarie, Ramona Țuțuianu, ne povestește amintirile trezite de imaginile de la competițiile la care a participat de-a lungul timpului.

„Iată și prima mea medalie de aur luată cu echipa, cu doamna profesoară Iulica Olteanu, la junioare 3, acum 5-6 ani. Am avut 4 fete extraordinare, acum însă nici una nu mai face alergare” – arată plin de mândrie prof. Adam și continuă: „Iar aici sunt la cros, la Botoșani. La 60 de ani, Constantin Adam a mai urcat o dată pe podium, la Campionatele Naționale ale României, la proba de 5.000 de metri!”.

Sub poze sunt înșirate aparatele, unele cumpărate de prof. Constantin Adam, unele donate de copiii lui, altele de foști sportivi, de sponsori. Cine nu ar sprijini un om atât de entuziast?

„Pentru mine, atletismul este sănătate. Eu nu sunt omul care să stea, decât dacă mă legi. Cei cărora nu le place atletismul este din cauză că n-au avut cu cine se pregăti. Nu poți să alergi de unul singur, să faci progres. Ca și în dragoste, mai ai nevoie de încă cineva. Pentru mine, sportul e un mod de viață. Pentru că trebuie să fii cumpătat, serios, disciplinat, trebuie să ai un anumit regim alimentar, să fii odihnit. Cât o să pot, o să alerg!”.

Cristina IORDACHE