Pe 2 februarie, a avut loc la Piatra Neamț o primă reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Nord-Est 2021-2027. Potrivit cutumei, la final a fost transmis un comunicat, pentru a respecta regulile și pentru a releva importanța agenției pentru perioada în desfășurare. Trecem peste inerentele greșeli de tehnoredactare, textul este în română, dacă ar fi fost scris în romgleză asemenea lucruri nu s-ar fi întâmplat – dar nu putem să nu consemnăm declarația Aidei Liha Matejicek, șefa Unității pentru România și Croația din cadrul DG Regio. Potrivit comunicatului aceasta a felicitat ADR Nord-Est pentru drumul parcurs până acum și și-a exprimat sprijinul pentru toate etapele următoare ale operaționalizării programului, astfel încât obiectivul acestuia să fie atins. Declarația în sine aduce aminte de limbajul din mesajele și telegramele de felicitare transmise de liderii comuniști sau colectivele de oameni ai muncii cu diverse ocazii – congrese ale partidului, zile aniversare ale Ceaușeștilor sau alte asemenea ”evenimente”. Să reținem numai expresiile ”far al procesului de descentralizare”, ” activ militant”, ”rolul de pionier în dezvoltarea capacității administrative” sau ”avocat neobosit al nevoilor regiunii”.
Pentru posteritate, declarația integrală: “ADR Nord-Est, sub coordonarea Dlui Director Vasile Asandei, a fost ca un far al procesului de descentralizare în România, un activ militant pentru simplificare, dar și un avocat neobosit al nevoilor Regiunii Nord-Est. Apreciem în mod deosebit ambiția de a include în program concepte noi, precum costurile simplificate și instrumentele financiare, dar în special rolul de pionier în dezvoltarea capacității administrative, asumat prin elaborarea primei foi de parcurs (roadmap) pentru întărirea și dezvoltarea acestei capacități în rândul beneficiarilor, potențialilor beneficiari și Autorității de Management. Invit toți membrii comitetului să profite de oportunitățile oferite de acest cadru de dezbatere, să fie activi și nu conformiști, pentru a ne asigura că vocea Regiunii Nord-Est este auzită”, a declarat Aida Liha Matejicek.
Dincolo de acest derapaj jenant, care ar fi trebuit stopat chiar de coordonatorul amintit, în același timp și moderatorul întâlnirii, să reținem importanța reuniunii, susținută din punct de vedere tehnic de Doamna Monica Harja-Zlăvog, Șef al Autorității de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027. S-au discutat propunerile de criterii de eligibilitate și selecție formulate de Autoritatea de Management și au avut ocazia să le dezbată și să exprime obiecții, sugestii și propuneri de îmbunătățire pentru prioritățile programului, care se referă la
creșterea şi dezvoltarea tehnologică a microîntreprinderilor, promovarea mobilității urbane și a dezvoltării integrate sociale, economice și de mediu, care se adresează municipiilor reședință de județ, dar și cele privind fraza marotă ”dezvoltarea unei mobilități naționale, regionale şi locale durabile, reziliente în fața schimbărilor climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere”, care în comunicat are trimitere la… drumuri județene.
La final nu poate lipsi o declarație plină de modestie a lui Vasile Asandei, în calitate de președinte al Comitetului de Monitorizare a PR Nord-Est 2021-2027: “Regiunea Nord-Est este o echipă, în care ADR Nord-Est este unul dintre membri. Doar împreună putem să ne asigurăm că nevoile identificate vor fi transpuse în proiecte de calitate, prioritizate la nivelul fiecărei comunități sau organizații, iar Autoritatea de Management, ca finanțator, are datoria să propună criterii relevante, care să conducă la sprijinirea celor mai oportune și de impact investiții. Ne dorim ca în anul 2030 Regiunea Nord-Est a României să devină un spațiu competitiv, durabil, rezilient și incluziv în care îți vei dori să trăiești, să înveți, să muncești și să investești”. Clar, nu?
Valentin BĂLĂNESCU
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





