Ninsoarea din ultima perioadă face din pârtiile de sanie și cea de schi de la Durău o destinație de vacanță super atractivă. Dacă până de curând pârtia nu a putut fi folosită pentru că lipsea elementul principal al distracției, acum este zăpadă. Aici poți să te distrezi, să-ți consumi energia și să-ți reîncarci bateriile în zona de food court unde găsești produse proaspete și delicioase în special din zona grătarelor, dar nu numai.
Situat la poalele Masivului Ceahlău, Durău Park vă oferă o multitudine de posibilități de distracție și relaxare: două teleschiuri, tunuri de zăpadă, două benzi rulante transportatoare, iluminare nocturnă, centru de închirieri echipamente și o atmosferă completată de muzică bună.
Unul dintre cele mai mari parcuri de distracții din Regiunea de Nord–Est a țării, se întinde pe 7200 de mp și este locul în care atât familiile cu copii, cât și cuplurile găsesc modalități distractive de relaxare și practicare a unor sporturi. Aici există un traseu de 830 de m pentru bob, unde poți atinge o viteză de 40 de km pe oră, o pistă de tubbing de 130 de m lungime, iar dacă vrei și mai multă adrenalină îți poți testa mobilitatea la bungee jumping. Copiii, în funcție de vârstă se pot bucura de trambuline, complex de escaladă cu tobogane, carusele și multe altele. Zona de food court vă asigură posibilitatea de a vă recupera energia consumată alături de cei mici, cu preparate proaspete și rapide.
Cele mai recente atracții ale parcului sunt: bicicleta rotativă, giroscopul uman și pista de tubbing cu trambulină.
“Noi am observat o creștere pe segmentul de sanie, tot mai multe familii au dorit să petreacă timp în aer liber, la săniuș, bulgăreală.
Am dezvoltat, în timp, chiar un set de reguli de respectat la săniuș astfel încât acesta să rămână o distracție în siguranță. Este de recomandat să se folosească în exclusivitate sănii închiriate de la centrul nostru, să nu se folosească sănii vechi, cu elemente metalice care pot produce accidente urâte. Cei mici trebuie neapărat însoțiți de un adult pe sanie, ideal ar fi să aibă chiar o cască de protecție.
Ultimii ani nu au fost bogați în precipitații și am fost nevoiți să apelăm la tunuri de zăpadă artificială performante, ceea ce a presupus niște costuri foarte mari, cu un consum mare de apă, de energie electrică.
Și pe partea de parc de distracții vor fi noi achiziții, unele dintre ele vor fi funcționale și iarna, pentru că ne dorim ca, de la an la an, să venim cu câte ceva nou, să fidelizăm clienții noștri, să aibă mereu activități cât mai variate, pe vârste, pe domenii de interes. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără deschiderea și sprijinul conducerii Mănăstirii Durău”, precizează George Chiriac, administratorul firmelor TCE Durău și Telecablu Durău.
Pârtia omologată de schi pentru începători are 406 metri, urmând să fie completată cu o alta de 1.965 de metri, destinată profesioniștilor. Pârtia pentru începători este una ușoară și prezintă avantajul că poți să înveți un copil să schieze pentru că, aici, școala de schi funcționează la cote maxime. Din 2024 schiorii profesioniști vor avea o pârtie medie spre grea, cu o diferență de nivel de 465 de metri, competitivă cu multe din țară.
Angela Croitoru
ADV