În vederea pregătirii închiderii circulației pe podul din Piața Mihail Kogălniceanu (zona Spitalului), au fost luate mai multe măsuri pentru fluidizarea traficului în zonele adiacente. Planul de fluidizare a fost analizat în Comisia Rutieră a Primăriei Piatra-Neamț, în colaborare cu Poliția Municipiului Piatra-Neamț și avizat de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.
Măsuri luate:
- au fost reconfigurate parcările în Piața Ștefan cel Mare, pe partea Parcului Tineretului (din „spic” în parcări longitudinale)
- s-au desființat parcările din fața Complexului Comercial Unic
- a fost desființat primul sens giratoriu de pe Bd. Dacia (de lângă Complexul Comercial Unic), iar intersecția va fi reconfigurată, fiind dirijată prin indicatoare și marcaj rutier
- trecerea de pietoni din fața CEC a fost mutată înspre Muzeul de Istorie (Bd. Mihai Eminescu)
- Dacia a fost reconfigurat, prin înființarea de sens unic pe tronsonul Pietricica – Complex Comercial Unic
- sensul giratoriu din zona Spitalului va fi mutat înaintea închiderii podului, cu 20 metri înspre intrarea de la Spital
- sensul străzii Cuza Vodă va fi schimbat, devenind cu sens unic pe tronsonul Bd. Dacia – Bd. Mihai Eminescu
- au fost îndepărtați stâlpii de pe str. Petru Rareș (zona Hotel Ceahlău), astfel încât șoferii să poată vira la stânga pe str. Ana Ipătescu.

Primăria Piatra Neamț
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
„JUPITER” 6 – Ziua a treia: 87 de acțiuni operative, 346 de percheziții domiciliare – descinderi și în Neamț- Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști
- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special







