Opinia Mesagerului / ...trăi-ț-ar familia. La bloc.

Prezentul continuu al acestor zile este ocupat de mișcările seismice, care după ce au făcut prăpăd în Turcia se burzuluiesc prin Oltenia, când mai tare, când mai domol, de-au crăpat destui pereți, bașca niște tencuieli, făcute cu picioarele din spate, s‐au dat de partea gravitației ajungând unde le era locul, la origini, adică pe pământ. Trecem peste duiumul de experți în seismologie și științele pământului și ajungem la turcii ce și‐au găsit sfârșitul terestru sub movile consistente de moloz și betoane. Cifrele celor dispăruți acolo este amețitor, dar oarecum justificat dacă te uiți la ce edificii îi adăposteau. Zicem noi că „ las‐o, bre, că merge și‐așa“, dar urmașii lui Suleiman Magnificul ne întrec. Ca să nu fie nevoiți să dărâme cuibarele, lipsite de armături și cu structuri calculate pe genunchi, statul a ales să perceapă o taxă pentru neconformitatea cu normativele, dar lăsând construcția la mila Celui de sus (în cazul lor, Alah).

Cei ce știu meserie, când au văzut grinzi fracturate din beton cu câte două fire necăjite de fier beton în ele, au preferat să se uite în altă parte. Diferențele sunt colosale. Blocuri cu 10 etaje stau în picioare și alături, la nici 50 de metri unul similar este una cu asfaltul, mormânt garantat pentru cei ce au decis să trăiască acolo. Numai că unii nu‐s chiar din drum și s‐au prins că cineva nu și‐a făcut treaba cum trebuie. Pe cale de consecință, dezvoltatori, arhitecți și constructori s‐au trezit duși la beci pentru fapte, care, dacă se petreceau la noi înainte de 89, se lăsa cu răceală la plămâni la câte gloanțe treceau prin țesut. Ireversibil, firește. Și dacă tot am ajuns la noi, suntem bombardați de aceeași întrebare pusă la fiecare eveniment teluric major de pe planetă: în România, pe când? Și dă și luptă! Mărmureni, experți, acuma și unu din Olanda, care ne‐o avertizat să fim cu ochii cât sarmaua că vine. Nu se știe când, dar vine. Asta în condițiile în care, cartea zice că mișcările scoarței sunt foarte greu de previzionat, pentru simplul motiv că nu avem instrumentele necesare definirii cu relativă exactitate a dinamicii plăcilor, în contextul magnetismului pământesc și nu numai. Cine profețește apariția unui seism, practic se joacă cu niște calcule probabilistice care nu mișcă în nici un fel raportul dintre este și nu este.

Și dacă am văzut blocuri din clătite la alți contemporani, poate că ar fi potrivit să se arunce o privire mai aplicată de către cei de la inspecția în profil pe șantierele regiunii, unde etajele cresc numeric după eliberarea autorizației de construcție, pe principiul neaoș, că unde merge mia, merge și suta. Nu mai vorbim de normativele în vigoare, cele autohtone-s prea multe, cele europene nu‐s traduse, astfel încât fierul de 14 este imitat de unul de 12, iar un B 250 îi ia locul cu succes unui B 350 la o fundație, care, să nu uităm, va ține în spate câteva sute de alegători civili, majoritatea cu credite pe 30 de ani și fără mătuși denumite generic, Tamara. La dezvoltatori este o chestiune de bani în prima fază, idealul fiind să dai cât mai puțin, ca să scoți cât mai mult, pentru BMWuri, Rovere și alte aroganțe, chestiune care poate deveni de viață și lipsa ei, în condiții extreme, a se citi cutremur. Așa că, la treabă distinșilor, că nu‐i de joacă, nici nu știți câte măgării se fac sub poleiala unui marketing destul de agresiv, plătit și nu prea, dar care aproape te face prost că nu‐ți cumperi un apartament nou‐nouț. Numai că prost nu‐i cel ce cere banii, ci ăla de‐i dă. Grijă sporită.

Pe mai încolo! (GD Patraucean)