Doi militari din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț sunt internați în spital în urma unei misiuni care a avut loc în zorii zilei de 14 februarie 2023. Este vorba de incendiul de la Costișa ce a fost anunțat în jurul orei 05:00 (AICI).
În timpul intervenției, militarii au căzut de pe o grindă, de la înălțime, în timp ce decopertau acoperișul unei hale în flăcări. Unul dintre pompieri s-a ales cu un picior fracturat, iar celălalt s-a lovit la cap, suferint un traumatism cranian.
”În timpul intervenției de la Costișa doi pompieri au suferit un accident, acum fiind o anchetă în desfășurare. Unul dintre colegi este internat la Ortopedie, iar celălalt la Neurologie, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Ambii sunt stabili, cooperanți, conștienți, iar viața nu le-a fost pusă în pericol. A fost anunțat forul superior, iar ancheta urmează să stabilească cauzele producerii acestui eveniment”, a declarat Irina Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.
De menționat este faptul că în seara precedentă, pe 13 februarie, unul dintre militarii aflați acum în spital a intervenit cu alți doi colegi pentru salvarea vieții unui copil de un an și jumătate care se înecase cu o bucată de măr (AICI). (G.S.)
Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
- Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA




