Mănăstirea Paltin Petru-Vodă organizează sâmbătă, 11 februarie 2023, un simpozion în memoria Părintelui Iustin Pârvu. Manifestarea este prilejuită de împlinirea a 104 ani de la nașterea duhovnicului (10 februarie) și 10 ani de trecerea acestuia la viața veșnică (16 iunie). Acțiunea are loc cu participarea medicului neurochirurg Ștefan Mindea, fiu duhovnicesc al părintelui Iustin. În debut va avea loc Sfânta Liturghie oficiată de la ora 9:00 de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Ierarhul va prezida întâlnirea în care mai mulți fii duhovnicești ai Părintelui Iustin Pârvu vor susține alocuțiuni în memoria duhovnicului lor, conform basilica.ro. La simpozion participa Părintele Hariton Negrea, Starețul Mănăstirii Petru Vodă, Părintele Iustin Dănilă, Stareț al Mănăstirii Văcăreștii Noi, Preotul Neurochirurg Ștefan Mindea, Prof. Dr. Chirurg Gabriela Gelețu, Oana Smoc, medic stomatolog.
De la an la an, memoria marelui Duhovnic al Neamului este cinstită din ce în ce mai mult de românii care l-au cunoscut sau găsesc alinare sufletească la mormântul său, precum și în sfaturile sale duhovnicești, scriu monahiile de la Paltin-Petru Vodă.
Un interviu cu marele duhovnic al României puteți citi aici.
(G. S)