Acum 10 ani Părintele Iustin acorda un interviu ziarului nostru. Citit acum, pare mai actual decât oricând, pentru că marele duhovnic vorbește despre degringolada din societatea românească, despre provocările din educație și migrația românilor, despre rolul Bisericii în societatea actuală și criza de conducători politici. După 10 ani spusele părintelui transmit același semnal de alarmă, dar și credința că mai există șanse pentru români, credința în Dumnezeu și în tineri.
– Părinte, vedem toţi ce se întâmplă, cum merge lumea, cum merge ţara, cum se rostogoleşte iarăşi o criză peste noi. Şi va veni vreme de decizie pentru români. Ce ştiam noi că este o problemă, devine încă o criză: discernământul românului. Mai are românul vreo şansă să îşi recupereze discernământul?
Dragul meu, românul chiar dacă l-ar răscumpăra cumva, nu poate să-l împlinească. Nu se poate pentru că noi nu mai suntem noi, românii cei de-acu’ 100 de ani, 80 de ani, chiar 50 de ani. Este o pervertire în lumea asta a noastră încât nu se mai poate nimic nădăjdui.
– Gata, ne resemnăm?
Noi trebuie să plecăm de la o generaţie cu cel care-i de-un an jumate, doi ani, ca să-l formezi pe ăsta într-o conştiinţă, să-l ridici frumos. Da’ unde să-l ridici? În familie nu se poate ridica, familia este aşa cum este. În şcoală nu se poate ridica pentru că este aşa cum este – examenul l-am dat cu bacalaureatul ăsta -, societatea la fel şi copilul ăsta ajunge al nimănui. De aceea ce rămâne acuma la noi e să realizăm mama. Da’ mama e aviatoare, e şef de tren, şef de gară – nu-i la locul ei… Uite, un copil de termină un liceu vrea să plece. Unde-ai să pleci tu? Vreau să plec, numai aici să nu stau. Băi, ce-ţi lipseşte aicea? Nu vedeţi, vin chinezii, vin străinii aici şi-şi fac loc şi fac viaţa posibilă şi mai mult decât posibilă, şi noi plecăm, ne ducem de la casa noastră. Omul nostru nu este deloc încurajat. Parcă ar fi interes să se distrugă tot ce-am moştenit şi ce-a mai rămas. Este aşa de greu să dai sfaturi unui tânăr că nu te înţelege în veac…
– Pentru mântuirea noastră, avea nevoie românul de o Catedrală a Neamului?
Dom’le, catedrala cea mai mare ştiţi care este? Omul, că atunci catedrala de la sine se face. Noi catedrale avem, avem biserici şi orice dorim noi, dar n-avem omul. Rolul bisericii este să ne străduim să formăm omul. Cum s-ar impune biserica, pentru că este aşa de desconsiderată la ora asta, mai ales în rândul intelectualilor? E ocazia cu spitalele, salvaţi spitalele! Ia tu, câte 3-4 parohii, un spital. Ia tu, mănăstire – Neamţ, Secu, Sihăstria, Agapia, Văratec, care au nişte venituri – un spital şi faceţi acolo ce se poate. Pentru că aşa a fost: spitalul de la Târgu Neamţ a fost spitalul Mănăstirii Neamţ. Biserica a avut interesul să le menţină şi să vină în interesul celor săraci. Acuma nu se mai ocupă nimenea, nici măcar câtuşi de puţin. Mai mult fac laicii – cât pot ei, acolo – decât fac oamenii bisericii.
– Aş mai observa ceva la românul nostru, pornind de la această cumpănă a mântuirii, că îi place tot mai mult în ultima vreme să pactizeze cu cel care îi face rău. Îl identifică pe acest făptuitor şi, în loc să ia o atitudine, parcă mai mult şi mai mult îi place alături de cel care-i face rău, care-i termină viaţa. E-n gena noastră?
Asta este inferioritatea românului!
Omul e prea sărac, necăjit şi se vâră şi el sub piele unde poate să agonisească. Vedeţi dumneavoastră, în manierele astea ale noastre – nu mai vorbesc de starea noastră – cum se leagă toate? Uite Ardealul nostru şi ungurii noştri. I-am ocrotit şi le-am dat întotdeauna mai mult decât a fost al lor. Să luăm, de exemplu, proprietăţile bisericilor. O biserică de-a noastră ortodoxă din Ardeal avea câte 10-15, cel mult 20 de hectare de pământ, dar bisericile catolicilor şi 
protestanţilor aveau câte 50 de hectare. Atunci, ei aveau posibilitatea să-şi formeze şcoli, spitale, să ţină strâns elita asta a poporului lor. Da’ la noi… Biserica l-a lăsat pe român în sărăcia lui, în mizeria lui. Cum spunea un protestant, întrebat „Ce faceţi dumneavoastră?” de un preot ortodox: „noi facem spitale, şcoli, facem îndrumări, facem tot ce este posibil”. Foarte interesant. Noi avem poporul nostru, care e foarte ataşat de biserică. Când spui sat, spui biserică şi când spui biserică, spui sat – ăsta este ortodoxul nostru. Din timpul năvălirilor, el îşi lua altarul de aicea şi-l ducea până în vârful munţilor şi-acolo făcea liturghie, făcea rugăciune. Cobora de-acolo după ce trecea valul sălbaticilor şi ducea viaţa Christică mai departe. De aceea spun că ţăranul nostru este foarte mult legat de biserică. El este legat de mănăstire, este legat de esenţa aceasta Christică.
– Atunci, nici o speranţă dinspre orăşean pentru că esenţa-i la ţară?
Orăşeanul ăsta nu-i nici orăşean, nu-i nici ţăran. Şi invers.
Dar, nădăjduim totuşi de la Dumnezeu, ocrotirea Maicii Domnului, rugăciunile Mărturisitorului nostru, rugăciunile sfinţilor şi cuvioşilor noştri. Şi ne vom ridica încetişor până la un nivel unde vrea Dumnezeu. Că deja unde n-o vrut Dumnezeu, uite cum izbeşte acuma! Marea Americă ce-i azi?! Ca să nu creadă ei, aşa, că pot face fără Dumnezeu. De bine, de rău, un român chiar şi la un pahar de vin zice hai bre, să dea Dumnezeu bine!
Dar să ştiţi că este sămânţă, n-o pierit sămânţa românului. Vedeţi dumneavoastră, sunt copii de 9-12 ani, de 15 ani, care pun nişte întrebări de rămâi uimit. Asta este unde trebuie să privim noi. Că reformele de la noi ne-o trecut prin toate relele. Acuma aşteptăm cu mâinile sus…
– Reforma supremă?…
Mare este Dumnezeu, nimeni nu este mai puternic. Noi mergem pe idealul acesta al credinţei. Dacă noi n-am fi avut credinţă, nu existam. Dar aşa, cu smerenia noastră, cu credinţa noastră i-a primit pe toţi şi le-am dat la toţi şi vrând, şi nevrând. Au venit evreii, au venit şi turcii, au venit grecii şi ne-au exploatat mereu. Am devenit robii lor… Al doilea Pământ al Făgăduinţei este aici, Pocuția, Moldova, Bucovina. Dar românul rămâne sluga străinilor pentru că noi n-am avut niciodată nişte oameni de elită care să dirijeze soarta poporului. Am avut trădări şi vânzări. Mă mir că mai avem şi traverse la liniile de tren la cum se fură la noi….
Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ţină sănătoşi!
A consemnat Viorel COSMA
Petru Vodă – 10 august 2011
