Printr-o hotărâre de guvern, publicată în Monitorul Oficial, vor primi ajutoare de la bugetul de stat 58 de familii din judeţul Neamţ. Valoarea totală a acestui sprijin financiar de urgenţă este de 2.115.900 lei, potrivit informaţiilor furnizate de Prefectura Neamţ.
Astăzi, 9 martie şi mâine, 10 martie, banii vor putea fi ridicaţi de la sediul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială din Piatra-Neamţ, strada Privighetorii. Fiecare familie va primi sume cuprinse între 1.000 şi 7.000 de lei, în funcţie de gravitatea cazului şi de necesităţi. Este vorba despre familii care au mari probleme financiare generate fie de un incendiu, inundaţii, accident sau din cauza unor probleme de sănătate.
„Cazurile speciale identificate pentru acordarea acestei tranșe de ajutoare sunt în municipiile Piatra-Neamț și Roman, orașele Târgu-Neamț și Roznov și comunele Bodești, Păstrăveni, Dochia, Dobreni, Țibucani, Bârgăoani, Săvinești, Mărgineni, Gârcina, Răucești, Dumbrava Roșie, Ceahlău, Tarcău, Bahna, Negrești, Tămășeni, Horia și Ștefan cel Mare“, a precizat Adrian Niță. La nivel naţional vor fi acordate astfel de sume pentru 504 familii și persoane singure. (A.C.)
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești
- Revolta gunoiului în județul Vaslui: Taxele cresc de la 1 ianuarie, dar primarii încep să blocheze proiectul în Consiliile Locale
- Bacău. Incendiu la o locuință din comuna Oituz – două persoane au fost transportate la spital
- Proiect în dezbatere publică: Taxele locale din Iași cresc cu 7,3% în 2027, pe motive de inflație. Ce se schimbă și ce taxe dispar





