Tribunalul Neamț s-a pronunțat în cazul altor două persoane acuzate că au dat mită pentru a se putea angaja la Ambulanța Neamț (amănunte AICI). Este vorba de acorduri de recunoaștere a vinovăției încheiate cu procurorii DNA, înțelegeri care au fost consfințite de judecători în ședința din 3 martie 2023.
Dogariu Cristina și Mihăilă Petru au fost condamnați la câte un an și 6 luni de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, ambii fiind găsiți vinovați de săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Cei doi sunt obligați să presteze câte 80 de zile de muncă în folosul comunității și au de respectat o serie întreagă de obligații impuse de instanță.
Li s-a adus la cunoștință faptul că dacă nu respectă măsurile de supraveghere sau obligațiile impuse, instanța poate revoca suspendarea și poate dispune executarea pedepsei. Decizia Tribunalului Neamț nu este definitivă, însă probabil nu va fi contestată de nici o parte din proces. Nu este prima dată când instanța consfințește astfel de acorduri în același dosar. Și alți acuzați au procedat în aceeași manieră, beneficiul fiind reducerea pedepsei (amănunte AICI şi AICI). (G.S.)
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise- Bacău. Trei femei, reținute după un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei
- Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție
- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital
- Accident pe E85 între o autoutilitară și un TIR




