Astăzi am avut o discuție importantă cu ministrul Ministerul Educației, doamna Ligia Deca, referitor la transportul şcolar pentru elevii din județul Neamț.Am primit asigurări din partea domniei sale că localitățile nemțene vor primi, în curând, microbuze şcolare moderne, dintre cele aproximativ 3200 de vehicule electrice destinate transportului de elevi, atât categoria 8+1 locuri, cât şi 16+1, care vor ajunge în țară.
Este cunoscut faptul că flota auto existentă în județ este învechită, supusă uzurii tehnice, devenind o prioritate pentru noi înlocuirea acesteia cu microbuze performante, care să asigure transportul şcolar în cele mai bune condiții.
Bine de ştiut este faptul că vor avea prioritate localitățile în care primăriile au depus proiecte pentru stații de încărcare electrice, respectiv localitățile unde aceste stații există deja.
Microbuzele şcolare electrice vor fi achiziționate din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Național de Redresare şi Reziliență.
În atenția domnilor primari, Administratia Fondului pentru Mediu a deschis în prealabil, de asemenea, o sesiune de depunere proiecte pentru achizițioarea microbuzelor şcolare hibrid.
Îi mulțumesc doamnei ministru Deca pentru discuția purtată, cât şi pentru permanenta implicare în funcţionarea optimă a procesului educațional.
Evident, vorbim despre un demers foarte important, cu mare impact pentru elevii din mediul rural, dar şi pentru cei din urban, care vor beneficia de condiții de transport sigure, funcționale şi moderne.
George Lazăr, președinte PNL Neamț
Parteneri
Mesagerul Bacău Mobilizare UMB pe Autostrada Moldovei: 49 de kilometri între Bacău-Nord și Mircești se deschid circulației până la finele anului (Video)
ZCH Incendiu la CET Iași, pe Calea Chișinăului. Flăcările au cuprins circa 1.000 de metri pătrați dintr-o hală
NewsEdge Moartea întâlnește iubirea. De ce nu ne povestește tânărul din Nain ce a văzut dincolo de viață? O lectură a Evangheliei pentru omul de azi
BusinessEdge Wall Street scade puternic din cauza îngrijorărilor legate de AI și petrol. 185 de acțiuni din S&P 500 au pierdut teren anul acesta





