Devierea traficului în zona podului de peste Cuejdi, de lângă Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra-Neamţ, produce o serie întreagă de neplăceri, una dintre acestea fiind programul haotic al autobuzelor. Toate autobuzele Troleibuzul SA care au trasee ce trec prin această zonă circulă acum din zona Muzeului de Istorie pe la complexul comercial Unic, unde se crează cozi de maşini.
„Oamenii trebuie să ştie că este posibil să stea în staţie şi autobuzul să fie trecut deja, sunt nişte întârzieri care nu ni se datorează. Avem nevoie săptămâna aceasta să evaluăm situaţia, să vedem care sunt intervalele orare mai aglomerate, cât se întârzie. Pe acelaşi traseu este posibil ca un autobuz să aibă o întârziere de 30 de minute, iar altul doar de 15 minute. Săptămâna viitoare, după ce vom avea toate aceste informaţii legate de întârzierile în trafic vom putea modifica orarul astfel încât să reducem cât putem neplăcerile create de închiderea podului de la spital”, a precizat Cristian Sauciuc, directorul Troleibuzul SA, astăzi, 27 martie.
Ambuteiajele şi aglomeraţia din trafic aduc după sine întârzieri ale tuturor celor implicaţi în trafic: elevi şi chiar unii profesorii ajung mai târziu la cursuri, unii întârzie la serviciu, etc. În tot acest haos singura măsură pe care vă puteţi baza este să plecaţi de acasă cu cel puţin 30 de minute mai devreme.
Angela Croitoru
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”




