Directorul general al Companiei Judeţene Apa Serv Neamţ, Bogdan Muşat, a fost convocat de preşedintele Ion Asaftei de la CJ Neamţ la ultima şedinţă de consiliu, de săptămâna aceasta, pentru a oferi clarificări în legătură cu proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă (potabilă) și apă uzată (canalizare) din județ. Proiectul ţintea obţinerea unei finanţări consistente de fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. În acest moment, singurul lucru clar este că nimic nu e clar. Datele şi informaţiile lansate în spaţiul public efectiv se bat cap în cap.
Directorul Muşat a susţinut varianta conform căreia „operatorul (regional) şi-a făcut treaba!”. Despre faptul că există dovezi din care rezultă că finanţarea de peste 300 de milioane de euro din POIM este de fapt pierdută şi despre jalnica pregătire a proiectului, Muşat nu a suflat un cuvânt. Ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că a trecut cu vederea sau nu a înţeles cele publicate aici), în articolul Adevăruri cutremurătoare despre pârâtul proiect de peste 300 milioane euro al Apa Serv.
Bogdan Muşat a afirmat în clar următoarele: „Suntem în acest moment într-o evaluare la Direcţia de implementare a POIM (din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene – n.a.). Proiectul, cu siguranţă, nu este pierdut! Proiectul nostru este bine structurat, după cum ni s-a comunicat. Tehnic, operatorul şi-a făcut treaba. Există o cerere de finanţare”. Totuşi, consilierul judeţean Daniel Vasiliu-Macovei a atras atenţia asupra posibilităţii ca unele primării să se retragă din proiect, în urma zvonurilor că finanţarea a fost pierdută: „Am dialogat cu mai mulţi primari nemţeni care sunt nemulţumiţi şi vor să se retragă din acest proiect. Atenţie mare să nu renunţe unii dintre aceşti primari! Vor să renunţe, să facă pe banii lor. Şi există riscul să nu poată primi finanţare pentru drumuri pe Anghel Saligny fără apă şi canalizare”.
Ca un final intermediar, aşteptând ziua când autorităţile vor spune adevărul-adevărat, reţinem concluzia preşedintelui Ion Asaftei, care părea mulţumit de răspunsul directorului Apa Serv: „Suntem într-un proces de reanimare efectivă a acestui proiect şi sper că nu se vor pierde 300 de milioane de euro!”. Fără a preciza şi sursa de finanţare. Elementar, una e să vorbim despre POIM, alta despre Programul Dezvoltare Durabilă.
(M.N.)

Mesagerul Bacău Două mesaje RO-ALERT în doar o oră la Comănești, după ce cinci urși au fost localizați pe o stradă din oraș
ZCH Începe procesul în cazul culturii ilicite de 2,4 tone de canabis de la Dragomirești
NewsEdge Operațiune DIICOT în cazul lui Călin Georgescu. George Simion acuză acțiune drept un abuz
BusinessEdge Criza accesibilității ajunge în parcurile auto. Prețul mediu al unei mașini rulate depășește 30.000 de dolari




