Descoperire de senzație făcută de un ranger al Parcului Național Ceahlău care a dat de “locuința“ unei familii de castori ce s-a stabilit la aproximativ 500 de metri în aval de barajul de la Bicaz. Faptul că în zonă au apărut castori reprezintă o știre importantă. “Eu nu i-am văzut, dar am descoperit urme de castori și un baraj pe care aceștia și l-au făcut pe râul Bistrița. Sunt foarte harnici și pe cursuri de apă doboară sălcii pentru a mânca lujeri și scoarță. Acolo, în apa din barajul lor, au venit chiar și rațe sălbatice. Eu nu am auzit până acum să fie castori prin zonă și, din câte știu, sunt dispăruți din România de pe la 1800, iar în cadrul unui proiect din anii 1998-2003 au fost reintroduși fiind aduși în țară 183 de castori, pe vreo trei cursuri de apă, dar nu de la noi“, a spus rangerul Andrei Chelaru.
Aceștia se înmulțesc destul de repede, fată cam 6-7 pui care stau cu părinții până la maturitate. Se pare că la noi nu sunt foarte mulți, poate doar o familie, care a migrat din altă parte și și-a construit baraj foarte aproape de șosea, la circa 100 de metri, în curba de pe drumul de la Bicaz către Izvorul Muntelui, într-o zonă greu accesibilă pentru om din cauza vegetației, dar un loc numai bun pentru castori.
Important de spus este faptul că aceste animale se extind în locuri pe care le consideră bune, curate, pe cursuri de apă cu vegetație tânără. “Poate oamenii cred că acești castori mănâncă pui, sau găini, dar nu este adevărat, ei se hrănesc cu lujeri de vegetație și scoarță de copac, iar vara mănâncă iarbă. Sunt benefici pentru natură pentru că fac curățenie și igienizează locul unde se stabilesc“, a adăugat Andrei Chelaru.
Câteva date generale despre castori
Brebul este denumirea sub care era cunoscut Castor fiber în arealul nostru, cele mai vechi fosile fiind descoperite pe malul Oltului, la Slatina. Săpăturile arheologice atestă prezența lui în toate zonele țării noastre, iar istoricii arată că numărul acestora scade odată cu defrișările masive și din cauza vânătorii.
Ca dovadă a prezenței lor trecute, numeroase sate românești poartă nume ca Brebu, Breb, Brebine, toponimia actuală numărând peste 100 de sate cu acest nume. Pe Valea Dâmboviței se înalță Muntele Brebul, unul dintre toponimele care amintesc de prezența mamiferului în zona montană.
Cel mai vechi toponim este Hodust, menționat la 1135, apoi satul Hodos la 1169, sinonim cu Hodiș, cuvânt care înseamnă locuri bogate în castori. De această toponimie se leagă sate ca Hodărăști, Dâmbovița, Hodea, Maramureș, Hodea, Arad, Hodea Bihor, Hodoni, comuna Saschiz etc. La fel de bogată este și toponimia legată de pâraie, dealuri, văi și lunci din preajma apelor: Balta Brebilor, Balta Brabul, dealurile Brebeni, vâlceaua Brebenul.
Castorul european (Castor fiber) a dispărut la începutul secolului al XIX-lea, nu numai în România, ci și în mare parte a Europei, din cauza că a fost vânat excesiv pentru blană și pentru castoreum, substanța cu care își marchează teritoriile. Castoreumul conține mosc, un compus folosit în industria parfumurilor. Rolul său este de a fixa și de a menține diferite esențe/parfumuri.
În România, proiectul de reintroducere a fost inițiat de ICAS Brașov în perioada 1998-2003, cand au fost eliberate 182 de exemplare de castori pe cursurile râurilor Olt, Mureşşi Ialomița, migrând fără vreo intervenție umană şi în Delta superioară.
Printre beneficiile pe care le aduce prezența castorului într-o zonă, este calitatea apei. Aceasta devine mai curată, datorită capacității de filtrare a barajelor. De asemenea, prezența castorilor atrage cu sine o multitudine de specii, zonele devenind mult mai frumoase și atractive.
Contrar opiniei generale, el NU se hrănește cu pește, ci doar cu vegetație: salcie, plop și alun, mai rar mesteacăn, paltin sau anin. Preferă vlăstarii tineri și arborii de esență moale, fără valoare economică. În plus, are grijă de ecosistemul în care trăiește, menținând întotdeauna o densitate suficientă de arbori și vlăstari.
Castorul nu mănâncă găini sau alte animale domestice și nu are cum să inunde beciurile/gospodăriile sătenilor.
(G.S.)