La mai bine de 10 ani după război, arhiviştii est-germani au început, pentru prima oară, să sorteze ce mai rămăsese în urma maşinii de propagandă a lui Hitler. Mii de filme au fost descoperite în locul în care fuseseră stocate: un depozit de beton ascuns în pădure. Tot aici a fost descoperită copia unică a unui film, cu durata mai mare de o oră, fără sunet, fără generice de început şi de final. Doar un titlu scurt: GHETTO-UL. Era un film cu scop propagandistic pentru cel de-al III-lea Reich, dictatura îndrăgostită de camera video, care a ştiut foarte bine să-şi documenteze răul comis, cu pasiune, sistematic, ca nici o altă naţiune înainte. Era prima variantă, nefinisată a celui mai lung film al propagandei naziste, realizat în ghetto-ul din Varşovia, cel mai mare ghetto pentru evrei înfiinţat de nazişti în Polonia ocupată.
“Vezi cum zac oamenii pe stradă?”
“Acesta este Rubinstein! Pentru numele lui Dumnezeu! «Alle gleich», toți sunt egali, obișnuia să țipe. Vezi cum zac oamenii pe stradă? Oamenii trăiau aici. Au trăit până au murit. Ce rost are să arătăm asta? Pentru a arăta contrastele? Au existat multe contraste în ghetto. Mulți oameni au păstrat curăţenie și şi-au păstrat demnitatea. Obișnuiam să facem duș și să ne spălăm pe dinți în fiecare zi. Mama noastră a avut grijă de noi, chiar dacă condiţiile erau imposibile” – martor ocular
“Oamenii care nu mureau de foame nu și-au uitat umanitatea. Oamenii glumeau în ghetto și râdeau. Uneori chiar cântam. Oamenii au făcut ce au putut. Era un contrast extraordinar și un paradox pe care nemții îl creaseră” – martor ocular
“Erau speriaţi de SS”
– Domnule Wist, știai că exista o anumită neliniște printre evrei când au apărut echipele de filmare însoţite de SS?
Pe de o parte, nu am putut avea prea mult contact cu evreii, deoarece SS îi alunga imediat. Pe de altă parte, ne-au adus evrei consideraţi potriviţi pentru filmare. Nu ştiu de care departament aparţineau acești membri SS sau cine era comandantul lor. Aș dori să subliniez că evreii erau speriaţi de SS. Nu au fost incidente în timpul filmărilor.
Arhiva lui Emanuel Ringelblum
În timp ce naziștii înregistrau propria versiune a istoriei, evreii îşi riscau vieţile creând în secret propria cronică a vieţii din Ghetto, folosind pix și hârtie în loc de aparat foto. Istoricul Emanuel Ringelblum, destul de curajos la începutul războiului, pentru a prezice cum se va termina, a început să organizeze o vastă arhivă subterană, documentând lupta zilnică şi anihilarea uneia dintre cele mai mari comunităţi de evrei din Europa. Recunoscând că o narațiune savantă nu va putea niciodată captura multiplele faţete ale tragediei, a rugat pe oricine capabil să reziste să ţină un jurnal personal. Până la ultimele lui zile, în locul în care se ascundea, a îndeplinit sarcina de a compila zeci de voci individuale într-un portret în mai multe straturi… portretul final.
“Toţi scriau: jurnalişti, scriitori, profesori, figuri publice, cei mai tineri şi chiar copiii. Toată lumea era conştientă de valoarea muncii depuse şi de importanţa acesteia pentru generaţiile viitoare. Principiul nostru călăuzitor a fost că lucrarea ar trebui să aibă mai multe fațete. Al doilea principiu a fost obiectivitatea. Am aspirat să prezentăm întregul adevăr, oricât de amar ar fi. Unii dintre prietenii mei care știu despre jurnalul meu secret au sugerat că, având în vedere disperarea lor, ar trebui să mă opresc din scris. «De ce faci asta? Pentru ce? Îl vei publica vreodată? Vor ajunge vreodată cuvintele tale la urechile generațiilor viitoare?» Oricum, nu i-am ascultat. Simt că a continua jurnalul până nu voi mai fi fizic şi emoţional capabil e o misiune istorică ce nu trebuie subestimată. Puterea mea de creaţie nu a fost încă înăbuşită, chiar dacă nu am mai mâncat de 5 zile” – Emanuel Ringelblum
Filmări repetate, pentru un efect “natural”
“Continuau să filmeze tot în Ghetto. Toate scenele erau regizate. Pe strada Smocza au adunat o mulțime de evrei și au ordonat polițiștilor evrei să-i disperseze. Pentru a obţine un efect «natural», s-au tras focuri de armă în aer pentru a determina oamenii să fugă în panică” – Adam Czerniakow
45 de ani au trecut de atunci când filmul de propagandă neterminat a fost descoperit, dar din întâmplare s-a găsit o altă bobină, conţinând secvenţe, cadre din materialul brut, lăsate pe podeaua camerei unde se edita. Imagini care nu au fost niciodată menite să fie văzute au dezvăluit încercări repetate de a pune în scenă momente din nou și din nou până când o filmare părea destul de credibilă. Ele dezvăluie unghiurile multiple din care au fost filmate aceste scene, precum și ce cameramanii înșiși au capturat din greşeală din activitatea colegilor.
Willy Wist: „fazan de aur”
– Știţi cine v-a spus, dv. şi celorlaţi reporteri, ce să filmaţi?
Am fost aduşi la diverse locații de un bărbat care purta o haină SA sau uniformă maro de partid. L-am numit „fazan de aur”.
– Vă amintiți numele și gradul lui?
Habar n-am cum îl chema. Judecând după aspectul lui, trebuie să fi ocupat o funcţie importantă. Cred că era la conducerea problemelor de propagandă la Varşovia.
– Aţi putea să descrieţi ce fel de contact aţi avut cu acest așa-zis „fazan de aur?”
„Fazan de aur” ne-a trimis la diverse scene sau grupuri de oameni. Nu ne-a dat niciodată nicio explicație referitoare la sensul filmărilor noastre. Pur și simplu a spus că vrea să se filmeze cutare sau cutare. Din câte mi-am dat seama, nu știa nimic despre filmare. A trebuit să subliniem constant că, în condițiile de lumină date, nu vom putea livra imagini rezonabile. Nu am avut nicio șansă să ne exprimăm.
– Nu vi se dădea nicio șansă să vă exprimaţi liber?
Nu, nu ni s-a dat această şansă. Știu cu siguranță că filmul a fost procesat la Berlin. Nu ni s-a spus niciodată ce s-a întâmplat cu el după aceea.
“Paradisul în care trăiesc evreii”
“Au organizat o sesiune de filmare în restaurantul lui Szulc. Au adunat evrei bine îmbrăcați, i-au aşezat la mese, şi au cerut să fie serviţi pe cheltuiala comunităţii evreieşti: pește, gâște, lichior, produse de patiserie și alte delicatese. Evreii au mâncat și nemții au filmat. Nu este greu de imaginat motivația din spatele acestui lucru: lasă lumea să vadă paradisul în care trăiesc evreii. Aceste scene josnice au durat ore întregi. Nemții au scos toate chelneriţele afară. Fetele erau aliniate pe stradă și au fost instruite să arate fericite și atrăgătoare. În acelasi timp, au prins copii cerșetori şi le-a spus să meargă pe lângă chelnerițele elegante cu mâinile întinse, în care nu s-a pus nimic. Acest lucru a fost înregistrat pe film, ca să se arate că, în timp ce evreii trăiesc în lux, nu împart nimic cu cei flămânzi” – Adam Czerniakow.
“Mama a purtat și ea haina ei frumoasă, poate chiar o pălărie. Şi ce dacă? Înseamnă asta că viața continua ca de obicei? După filmări, oamenii ăştia au dispărut, după ce au fost încărcaţi în camioane sau prinşi în alt fel. Poate au crezut că a fi filmat i-ar putea salva, dar nu s-a întâmplat astfel! Soarta lor a fost aceeași ca a tuturor celorlalţi” – martor ocular.
“Există zvonuri că s-a folosit gaz pentru prima dată”
“19 mai 1942 – RAPORT SĂPTĂMÂNAL
Există zvonuri că s-a folosit gaz pentru prima dată în acest război, de către partea germană. Zvonuri despre noi relocări din Varșovia circulă de zile întregi și au creat o panică enormă. Ca de obicei, «făcătorii de zvonuri» ştiu dintr-o «sursă de încredere» că autorităţile germane intenţionează să deporteze evreii din Varșovia în Est” – Heinz Auerswald, ofiţer SS
“Au râs cum nu mai râseseră niciodată”
“Dimineaţa următoare, la ora 8, toți actorii au primit ordin să apară la Teatrul Nou Azazel. În timpul repetițiilor cu actorii pe scenă, un grup de soldați a ridicat oameni. Oamenii au început să alerge și a apărut panica, în mijlocul căreia nemţii au bătut pe toată lumea. Din moment ce nimeni nu știa de ce erau ținuți acolo, puteai auzi suspinele şi gemetele copiilor care au fost ridicați împreună cu părinţii lor. După ce fiecare actor și-a terminat rolul, publicul a trebuit să strige Bravo! Publicul din teatru a fost reţinut până când filmările s-au terminat la ora 20:00, fără hrană sau vreo oportunitate de a-şi rezolva necesităţile fizice. Când un actor interpreta cântece fericite, s-au ordonat publicului hohote de râs. Vai de cei ce nu au râs cum trebuie. Soarta le-a fost pecetluită. Au râs cum nu mai râseseră niciodată. Nemții au ordonat tuturor actorilor să exagereze cât mai mult posibil. David Seiderman a cântat My Yiddisher Mame. Ruth Zandberg, care îl acompania la pian, a plâns amar. Mama ei, actrița idiș Zusha Zandberg, tocmai murise de tifos” – Adam Czerniakow. (va urma)
M. CONSTANTINESCU
SURSA: Documentarul “Un film neterminat” (Germania, Israel – 2010)