Vom depune inițiativa legislativă privind exercitarea profesiei de analist comportamental, precum și pentru înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Național al Analiştilor Comportamentali.
Am lucrat alături de Anca Dumitrescu – Autism Voice și Institutul ABA România, Daniela Bololoi – Help Autism, Ana Turtureanu – Lumea lui Arthur și avocatul Elena Păculea pentru a rezolva problemele identificate în furnizarea serviciilor pentru persoanele cu TSA și familiile acestora.
Prin reglementarea legală a profesioniştilor în analiză comportamentală, standardizarea activităților și intervențiilor de abilitare/reabilitare şi monitorizarea acestora vom reuși să eliminăm ”terapiile fantomă”, tehnicile şi metodele neconforme. Un efect pozitiv va fi creşterea numărului de practicieni, dar și posibilitatea sancționării cazurilor de malpraxis.
Principalele prevederi sunt:
Profesia de analist comportamental se exercită, pe teritoriul României, în condițiile prezentei legi, în scopul evaluării comportamentului, planificării şi implementării programelor de schimbare comportamentală care îmbunătăţesc abilitățile de adaptare la mediu;
Analistul comportamental analizează şi evaluează atât comportamentul observabil individual sau de grup, cât și factorii de mediu care îl influențează, cu scopul de a optimiza calitatea vieţii indivizilor având un impact pozitiv la nivel social;
Pe toată perioada exercitării profesiei, analistul comportamental trebuie să acţioneze cu profesionalism, dovedind disponibilitate, competenţă, corectitudine, devotament, loialitate, confidenţialitate şi respect faţă de pacient/beneficiar;
Practica analizei comportamentale aplicate exclude diagnosticul tulburărilor, testarea psihologică, psihoterapia, terapia cognitivă, psihanaliza și consilierea. Practica analizei comportamentale aplicate exclude studiul proceselor mentale, diagnosticul tulburărilor, testarea psihologică, psihoterapia, terapia cognitivă, psihanaliza și consilierea.
Exercitarea profesiei de analist comportamental se face de către persoanele, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) dețin o diplomă de licență eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată, din România sau din străinătate, recunoscută sau echivalată, după caz, potrivit legii, în următoarele specializări: psihologie şi ştiinţe ale educaţiei, asistenţă socială, sociologie, medicină sau filozofie;
b) deţin o diplomă de master eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată, din România sau din străinătate, recunoscută sau echivalată, după caz, potrivit legii, în următoarele specializări: analiză comportamentală, psihologie şi ştiinţe ale educaţiei, asistenţă socială, sociologie, medicină sau filozofie;
c) dețin un certificat de atestare a competenţelor profesionale specifice programului postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă, eliberate de o instituţie de învăţământ superior acreditată din România sau din străinătate, recunoscute sau echivalate, după caz, potrivit legii, cu excepția persoanelor prevăzute la lit.b) care dețin o diplomă de master în analiză comportamentală;
d) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute…;
e) sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei;
f) sunt membre ale Colegiului Național al Analiștilor Comportamentali.
Analiștii comportamentali care au obținut dreptul de liberă practică pot opta pentru exercitarea profesiei în regim salarial în sectorul public și/sau în sectorul privat sau pot înființa cabinete individuale, cabinete asociate sau societăți civile.
În vederea monitorizării, controlului, autorizării şi exercitării profesiei de analist comportamental se înfiinţează Colegiul Național al Analiștilor Comportamentali, ca autoritate competentă în domeniu.
Din experiența mea de lucru din ultimii 4 ani și ceva cu cei din organizațiile suport autism vă pot spune că merită eforturile pe care le facem pentru a le oferi cele mai bune condiții persoanelor afectate de tulburările din spectrul acestei afecțiuni. Am încredere că acest proiect va fi adoptat cu unanimitate de voturi, în cel mai scurt timp.
Mara Calista, deputat PNL
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni





Un comentariu
Aceasta propunere legislativa ofera cadrul legal pentru monitorizarea activitatii analistilor si tehnicilor aplicate pentru persoanele cu TSA si este un pas important in directia imbunatatirii calitatii tratamentelor oferite de catre profesionisti. Sunt convins ca daca aceasta initiativa va fi adoptata se vor schimba in bine lucrurile pentru persoanele cu TSA si familiile acestora.