Elevii pasionați de științe și profesorii de specialitate se pot înscrie, până pe 14 aprilie, cu referate și comunicări științifice la Concursul Național „Ștefan Procopiu”. Lucrările se transmit electronic până la data de 5 mai, la adresele organizatorilor care vor apărea la momentul completării și înregistrării formularului de înscriere la adresa https://forms.gle/gypnoKJGrfZ4p8ob9 . Lucrările selectate de comisiile de evaluare în perioada 6-7 mai vor intra la faza națională din perioada 13-14 mai, găzduită la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamț. În prima zi a competiției va avea loc prezentarea lucrărilor elevilor pe secțiuni: științe – elevii de liceu și cei de gimnaziu, tehnologii – elevii de liceu și cei de gimnaziu. A doua zi este rezervată cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, universitar, studenților, masteranzilor, doctoranzilor și cercetătorilor calificați.
Lucrările trebuie să fie concepute în urma activității de cercetare și observare sistematică, a experimentelor și inovațiilor pedagogice. Pot participa elevi din școli gimnaziale și licee indiferent de profil, dar care au preocupări științifice. Concursul este organizat de Inspectoratul Școlar Neamț, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Casa Corpului Didactic Neamț, Facultatea de Construcții Mașini și Management Industrial Iași, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamț.
C.I.
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
Primar din Neamț lăsat fără atribuții- Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise
- Bacău. Trei femei, reținute după un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei
- Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție
- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital





