Săptămâna trecută a fost votată în cadrul Consiliului Local participarea municipiului Piatra-Neamț în programul Rabla Local. Primăria va solicita finanțarea pentru 500 de autovehicule uzate.
În etapa următoare, Primăria Piatra-Neamț va depune la Administrația Fondului pentru Mediu documentația necesară pentru înscrierea în program. După publicarea pe site-ul https://afm.ro/ a listei cu orașele înscrise în program și semnarea contractului de delegare, se va lansa sesiunea de înscriere pentru persoanele fizice, care vor trebui să depună documentația necesară. Toți pașii care trebuie urmați de persoanele fizice pentru înscriere vor fi comunicați ulterior, după aprobarea orașelor înscrise în program!
Contribuția financiară din bugetul local va fi în valoare de 300.000 lei (20% din stimulentul pentru casarea autovehiculelor uzate), iar diferența de 80% (1.200.000 lei) va fi solicitată ca finanțare nerambursabilă din Fondul pentru mediu.
„Rabla Local este o oportunitate pentru orașul nostru, motiv pentru care am și propus aprobarea înscrierii în acest program. Casarea a 500 de autoturisme mai vechi de 15 ani, cu grad ridicat de poluare, va avea un impact pozitiv asupra creșterii calității aerului, protecției spațiilor verzi și utilizării raționale a locurilor de parcare. Stimulăm în acest fel înnoirea parcului auto și reducem impactul negativ al autovehiculelor abandonate pe raza orașului.” a declarat primarul Andrei Carabelea.
Primăria Piatra Neamț
Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
- PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită
Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare
- FOTO. Neamț. Amenzi de peste 21.000 de lei și 11 metri cubi de material lemnos confiscați





