Greva generală pe perioadă nedeterminată a angajaţilor Prefecturii Neamţ a ţinut… 4 zile, în perioada 10-14 aprilie, înainte de Paşte (detalii AICI si AICI). Odată cu sărbătorile s-a aşternut liniştea peste Instituţia Prefectului, iar săptămâna aceasta, după liberele legale, cei 42 de angajaţi au reînceput programul normal de lucru. Pichetarea Palatului Parlamentului care era prinsă în programul protestelor a fost suspendată sau amânată, preşedintele Sindicatului Egalitatea, Cosmin Enescu, aşteptând răspunsuri din partea autorităţilor centrale la revendicările transmise.
“După cele 4 zile de grevă, aşteptăm o decizie pe care conducerea sindicatului trebuie să o ia. Acum sunt aşteptate nişte răspunsuri, în funcţie de acestea urmând să vedem ce vom face în continuare. Orice decizie se va lua noi vom fi solidari”, a precizat Nicoleta Paşcău, vicepreşedintele Sindicatului Egalitatea din Prefectura Neamţ. (Angela Croitoru)