Actualizare: În dosarul de corupție al șefului AJVPS Neamț, Robu Neculai, precum și a celuilat acuzat Cumpătă Nicolae, anchetatorii vorbesc de două infracțiuni de luare de mită. Se pare că ambii ar fi primit bunuri în valoare de zeci de mii de lei pentru a nu sesiza o infracțiune de braconaj. Ar fi vorba de o sumă generoasă, peste 30.000 de lei. Au fost sesizați anchetatorii iar flagrantul a avut loc în prima zi de Paște, pe 16 aprilie, data la care cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior fiind plasați sub control judiciar, măsură preventivă valabilă până la data de 15 iunie.
Știre inițială: Neculai Robu, șeful Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv Neamț, a fost plasat sub control judiciar într-un dosar penal cu acuze de luare de mită. Se pare că acesta ar fi fost prins în flagrant, iar în urma acestei acțiuni, pe 17 aprilie, Robu a fost prezentat în fața magistraților de la Tribunalul Neamț cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorii au declinat solicitarea procurorilor și au decis să aplice cea mai blândă măsură preventivă, controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În acest timp Robu are de respectat mai multe obligații și i s-a interzis să se deplaseze la sediul instituției pe care o conduce ori pe fondurile cinegetice aflate în gestionare acesteia, nu mai are voie să exercite funcția de președinte și nu are voie să folosească sau să poarte arme.
În același dosar este cercetată și o altă persoană, Cumpătă Nicolae, tot pentru acuza de luare de mită. ”În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpaților RN și CN asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive sau cu arestul la domiciliu, în condițiile legii”, conform Tribunalului Neamț. (G.S.)