Traficul infernal din Târgu – Neamț și mult așteptata autostradă care va traversa cândva zona au generat o serie de proiecte adiacente. Consilierii locali au aprobat, de principiu, un proiect pentru construirea unui pod care face parte dintr-un plan mai amplu de infrastructură gândit să facă legătura între Autostrada A8 și Târgu Neamț, ideea fiind aceea a descongestionării traficului, în special al celui greu. Primarul Daniel Harpa a fost mandatat să semneze acordul de parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Tronsonul începe de la limita teritorială a orașului cu Grumăzești, pe drum de exploatare și terenuri private. Apoi coboară prin cartierului Blebea și traversează râul Neamț (Ozana). Drumul continuă pe malul stâng al râului, traversează străzile Daciei și Prundului, după care ajunge în zona Struțeriei (islazului) traversând și calea ferată. Și se termină în zona fostei gropi de gunoi a orașului, pe drumul spre Oglinzi.

„CNAIR va finanța prin PNRR un sector de drum de legătură pentru oraș, în lungime de 4 km și cu pod peste Ozana. Celelalte sectoare, respectiv 1 și 3 vor fi finanțate din bugetul de stat, bugetul local și cad în sarcina primăriei. Până în anul 2026 trebuie finalizat acest tronson de drum, în care este inclus și podul de peste Ozana. Va fi un mare câștig pentru noi, pentru că se devia traficul spre Iași și Suceava. În special traficul greu. Urmează să merg la București să semnez acest acord”, ne-a declarat primarul Daniel Harpa.
C.T.S.

Mesagerul Bacău Trafic blocat pe DN 12A în Dărmănești și posibile restricții de apă în municipiul Bacău din cauza unei avarii majore
ZCH Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României
NewsEdge Harta roșie a lumii. Care sunt destinațiile unde nu este recomandat să călătorești
BusinessEdge Kia EV2 a câștigat competiția Best Electric City Car 2026. Renault 4 și Allview 4City au fost preferatele publicului



