Muzica și poezia s-au îmbinat într-un cadru festiv la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Asachi” Piatra-Neamț în ziua de joi, 20 aprilie. Inaugurarea „Sălii de teatru și poezie Stelina Păun Cărpușor” și lansarea noului ei volum de poezie „De sine stătătoare”. Proiectul inițiat de poetă și conducerea colegiului pedagogic, în onoarea mamei ei, Lucreția Doina Cărpușor, fost cadru didactic, prezentă la manifestare, s-a concretizat prin amenjarea unui spațiu cochet dedicat exprimării artistice ale elevilor.
Coordonatorul proiectului este profesoara de limba română Daniela Baciu, care a amintit și de sprijinul oferit de Interact Camena Piatra-Neamț, prin implicarea elevului Flavius Cristian Bârsan, secretarul organizației (detalii aici).
Despre volumul poetei au vorbit prof. dr. Christian Crăciun, care a semnat și prefața cărții, directoarea colegiului pedagogic prof. dr. Constanța Chelaru, directorul editurii Eikon (București) Valentin Ajder, care nu este la prima colaborare cu poeta.
La finalul momentului artistic, cu cântece românești vechi și noi interpretate de elevii colegiului, Stelina Păun Cărpușor a ținut să mulțumească tuturor celor implicați în realizarea sălii de teatru și în apariția volumului „De sine stătătoare”, între care și câteva eleve care au ilustrat coperta și câteva poeme.
Cristina Iordache