Mărțișorul a fost tema recentei întâlniri a părinților și elevilor din clasa a II-a B de la Școala Gimnazială nr. 2 Piatra-Neamț în cadrul seratelor literare. Activitatea inițiată de învățătoarea Senina Mihai s-a desfășurat în după-amiaza de joi, 30 martie și a fost prilejul pentru copii de a arăta părinților ce au învățat în ultima lună. Cu cântec și voie bună inspirată de energica învățătoare, copiii și-au prezentat compunerile în ordinea dată de rezultatul scurtelor operații aritmetice, exersate și pentru aprofundare. În dialog permanent cu învățătoarea și cu părinții, copiii și-au împărtășit cunoștințele și au vorbit despre experiențele trăite în luna mărțișorului, fiind răsplătiți cu aplauze pe parcurs și cu prăjituri la final.
Menită a le dezvolta creativitatea, libera exprimare, abilitatea scrisului și cititului, serata literară este un proiect inedit pe care învățătoarea Senina Mihai îl derulează cu elevii și cu familiile acestora de la începutul anului școlar, o dată pe lună. Rareori lipsește un părinte, fiindcă activitatea este și un prilej pentru ca familia să vadă progresul copilului. Efortul fiecărui elev se va concretiza într-un volum cu toate compunerile ce va apărea la finalul anului școlar.

Cristina Iordache
BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026







