Legislativul județean derulează trei proiecte prin care se modernizează transportul public în municipiul Piatra-Neamț.
Primul autobuz electric din cadrul proiectului „Achiziție de mijloace de transport public – autobuze electrice 10 m deal, Iași, CJ Neamț, Tg. Mureș“ a ajuns în județ. În perioada următoare vor ajunge altele 20, din cadrul aceluiași proiect, finanțat în cadrul POR 2014-2020 Axa 4/1/Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă/1/Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Ordinul de finanțare a acestei investiții a fost semnat în data de 16 octombrie 2019. Valoarea totală a proiectului aferentă județului Neamț este de 57.609.269,65 lei, iar termenul limită de implementare este 31.12.2023.
„UAT Județul Neamț, prin Consiliul Județean Neamț, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, urmărește dezvoltarea mobilității urbane la nivelul municipiului Piatra-Neamț, prin introducerea în flota operatorului de transport, S.C. Troleibuzul S.A., a 21 de autobuze electrice de 10 metri și amplasarea pe traseele de transport public a 7 stații de încărcare rapidă, inclusiv a 21 de stații de încărcare lentă pentru autobuzele electrice. În cadrul aceluiași proiect mai fac parte UAT Municipiul Iași și UAT Municipiul Târgu Mureș.De mâine, acest autobuz ajuns la Piatra-Neamț intră în probe. Au fost deja montate 10 stații de încărcare lentă și una cu încărcare rapidă, la sediul societății Troleibuzul. În circa 3-4 săptămâni, după ce vom înmatricula toate cele 21 de autobuze care urmează să ajungă în județ în cadrul acestui proiect, mijloacele de transport electrice vor fi scoase în trafic. Datorită efortului Consiliului Județean Neamț, modernizăm flota de la S.C. Troleibuzul S.A., societate aflată în subordinea instituției noastre, cu 59 de mijloace de transport în comun: printr-un proiect, derulat în parteneriat cu MDLPA aducem 21 de autobuze electrice, printr-un proiect pe care îl derulăm în parteneriat cu administrația locală vom aduce încă 20, iar alte 18 autobuze vor fi aduse prin al treilea proiect, care este cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență“, a declarat Ion Asaftei, președintele Consiliului Județean Neamț.
Adrian Păduraru, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, a precizat că prin aceste proiecte instituția urmărește modernizarea transportului public de călători în municipiul Piatra-Neamț. „Ne dorim să existe mijloace de transport nepoluante, în care călătorii să se simtă foarte bine, să se bucure de confort, internet, ambient plăcut. Participarea Consiliului Județean Neamț în aceste proiecte a început din anul 2018. La finalul proiectelor, beneficiul va fi al celor care vor alege transportul public de călători în municipiul Piatra-Neamț. Autobuzele sunt dotate cu porturi USB, internet wi-fi și au trapă care se utilizează în cazul în care printre călători se află persoane cu dizabilități“, a precizat vicepreședintele Adrian Păduraru.

Parteneri
Mesagerul Bacău
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi
ZCH
Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală
Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori
- Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat tatăl
- Vizita Ambasadorului Indiei în România, în județul Neamț. Dialog pentru dezvoltarea relațiilor economice și atragerea de investiții









