Pe 31 mai 1908 se stingea din viață Nicu Albu, fost primar, om de afaceri, politician și cel de numele căruia se leagă transformarea Piatra- Neamț-ului dintr-un mic târgușor de munte într-un adevărat oraș. Comemorarea sa a avut loc, ieri 27 mai, în cimitirul Mănăstirii Bistrița, acolo unde este înmormântat.
Pomenirea, organizată discret cu câteva zile înainte de asociația care-i poartă numele din Piatra-Neamț, a fost una în formulă restrânsă, doar cinci membri, printre ei Iulian Luca președintele asociației,.Pe piatra funerară au fost depuse coroane, flori și lumânări, iar preotul de la mănăstirea mușatină a ținut slujba de pomenire.
Fost primar de Piatra-Neamț și acum președinte de onoare al Asociației Nicu Albu, Ion Rotaru a fost prezent la comemorare arătându-și recunoștința pentru cel care aducea calea ferată, iluminatul public și primul telefon din țară la Prefectura Neamț, a construit șosele, drumuri și școli și-a amenajat parcul care-i poartă numele pe locul unor alunecări de tren.
Angela Croitoru

Parteneri
Mesagerul Bacău Cazul Adrian Cotîrleț: Prefectura Bacău cere anularea hotărârii adoptate de CL Moinești care a dus la demiterea sa
ZCH Ultimatum pentru primăriile din Nord-Est: fără Ghișeul.ro, riscă blocarea banilor de la buget
NewsEdge Căldura și seceta afectează producția de energie. Comisia Europeană urmărește situația din România
BusinessEdge Nvidia strânge 500 de miliarde de dolari pentru finanțarea infrastructurii AI. Tehnologia devine un activ valoros pentru bănci și investitori





