Opinia Mesagerului / ...și la stânga trei bătăi! Hăi, hăi!

A fost o vreme în politica noastră când reprezentanți mai mult sau mai puțin carismatici ai diverselor formațiuni sau constructe politice se dădeau în vânt după dezbateri la televizor sau conferințe de presă, în care se ofereau, gratuit, drept ținte piept nr. 6 pentru tiruri de întrebări, mai pertinente, dar și mai impertinente, pentru un scop, susțin ei, onest: imaginea. Societatea civilă avea ocazia să se manifeste ca interlocutor în dialoguri cu cei aleși, numai că unul incomod. Așa se face că, încet-încet, aproape pe nesimțite, între cei ce aleg și cei aleși s‐a pus o barieră, urmată la scurtă vreme de un șanț de apărare peste care nu se poate trece cu una cu două. Clasa care cere voturi a devenit aproape autistă, mai mult decât atât, a încercat, și a și reușit în mare parte, să‐și subordoneze instituții media, folosite ca vectori pentru mesajele unidirecționale fabricate în spatele ușilor închise, sub umbrela generoasă a lui: Ce dăm la pulime?

Ce‐i drept și ardeleanul care pierde trenul o zice: … așa-mi trebuie, dacă nu am lucrul meu. Acum, gata. Știm care și cum, ba mai și descoperim câte una nouă, pentru că ceea ce se dă, scuzați, pulimii, este destul de sălciu, previzibil și nu de multe ori fără nici un condiment. Și aici ar trebui să fim revoltați. Băi, nene, dacă tot ne mințiți, măcar faceți‐o frumos, fără să ne jigniți neuronii și nici pregătirea, nu de alta, dar mai sunt unii dintre voi care au școală făcută cam câtă vacanță au adunat între două sesiuni de examene o seamă din… categoria de după scuzați. Existența unui schimb între părțile care deocamdată sunt divizate între înjurați și cei ce înjură, ar putea zdruncina organigrama cabinetelor parlamentare în sensul scăderii numărului de consilieri, teoretic numiți pentru a face legătura dintre nevoile electoratului și soluțiile aleșilor. Ar fi șanse reale pentru o resetare a credibilității clasei politice, atribut aflat în mare suferință, care se va vedea în prezența la vot.

Bun, bun dar cu cine? Că mai există și problema celor ce ar trebui să apară în cătarea societății civile. Cu o zestre de acțiuni care se înghesuie în nenumărate file de dosare ce ar fi trebuit să fie obiectul muncii zeiței cu sabia intr‐o mână și cântarul dreptății în cealaltă, nu mai au curajul să pozeze în săraci și cinstiți, ori în avuți și deștepți. Mulți dintre ei au scăpat cu prescripția faptelor. Asta juridic. Pentru mentalul colectiv este cam greu să acoperi degetele ce te indică că nu ești ce vrei să pari. Așa că, liniștea unei liste sună destul de bine, în perspectiva unei prezența la vot ce se va rezuma la bazinele electorale proprii și ceva în plus, dacă se apasă vreo pedală. Deci, dezbaterile publice sunt inutile și cam gratuite. Ce să spui, când tu, de fapt, vrei să nu spui?!

Dar am văzut și o altă dimensiune a prăpastiei de care am pomenit. Un parlamentar a fost admonestat în piață, că nu‐i mai satură nu știu cine de pensii, indemnizații și salarii. Ce a spus interpelatul? De ce nu ați candidat și dumneavoastră? Ați fi avut aceleași lucruri ca și mine. Admitem că suntem într‐o țară liberă, nu‐i așa? Jucați‐o pe asta!

Pe mai încolo. (GD Patraucean)