Actualizare 11.40: Acuze de mită și abuz în serviciu la Primăria Poiana Teiului
Ancheta de la Primăria Poiana Teiului se derulează, la acest moment, in rem, fiind cercetate fapte, și nu persoane, pentru acuze de corupție. “În urma autorizațiilor obținute de la Tribunalul Neamț azi au loc percheziții la Poiana Teiului în cadrul unui dosar penal în care se fac, deocamdată, cercetări in rem pentru infracțiuni de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu și abuz în serviciu contra intereselor publice“, a declarat Anca-Elena Apostol, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. Conform aceleiași surse, descinderile au vizat sediul Primăriei Poiana Teiului, dar și domiciliul primarului Ana Ancuța, o percheziție a mai fost la o persoană fizică fără calitate specială, dar și la o societate comercială din Roman.
Actualizare 10,45: Surse din primăria Poiana Teiului au confirmat că perchezițiile au vizat locuința contabilei șefe și că în Primărie au fost confiscate / sigilate / indisponibilizate toate calculatoarele cu baze de date principale, ceea ce ar putea însemna un blocaj de câteva zile a activității. În acest moment, în incinta sediului nu mai sunt decât trei persoane, pe lângă „oaspeți”: primarul Ana Ancuța, contabila Elena Păvăloaia și consilierul principal al primarului Iulian Mitocariu. Ceilalți angajați ar fi fost atenționați că o parte dintre ei ar putea fi chemați pentru audieri în zilele următoare.
Știre inițială: Mai multe descinderi ale anchetatorilor au loc în această dimineață la Poiana Teiului, instituția vizată fiind primăria, dar se pare că percheziții au loc și la imobilele unor persoane fizice. Ar fi vizate persoane din instituția menționată, surse locale trimițând spre primarul și contabila localității. În lipsa unui comunicat oficial, tot ce se poate spune acum este este vorba despre posibile fapte de corupție legate de contrate de achiziții, investiții locale etc.
Vom reveni cu amănunte. (G.S.)

Mesagerul Bacău Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți și Tineri la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
ZCH VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău
NewsEdge Europarlamentarul Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași, în dosarul lui Fănel Bogos
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare






Un comentariu
La primaria Savinesti pe cand? Sau primarul de Savinesti beneficiaza de protecție de cand si-a luat nevasta de magistrat ca jurist?