Ghermanul viermilor era ținut de femeile care aveau oi și vaci și făceau brânză. Ele nu coseau, nu se spălau și nu se pieptănau în ziua Sf. Gherman, crezând că altfel face brânza viermi. Prin multe sate, țăranii lucrau mai puțin de Sf. Gherman, crezând că vitele lor vor face viermi chiar și de la cea mai mică zgârietură.

Ghermanul viermilor

Sf. Gherman este considerat un patron al animalelor și al insectelor în tradiția populară românească. În tradiția creștin-ortodoxă, Sf. Gherman I al Constantinopolului este prăznuit pe data de 12 mai. El a trăit în secolul al VIII-lea d.H. în Constantinopol și a fost un mare apărător al icoanelor creștine. El a fost ales ca Patriarh al Constantinopolului în 715 d.H. și a susținut credința creștină împotriva iconoclaștilor, care considerau că icoanele sunt o formă de idolatrie. Sf. Gherman a fost un om al rugăciunii, smerit. Sufletul său a plecat la Domnul la vârsta de peste 90 de ani, iar moaștele sale au făcut și fac numeroase miracole de vindecare celor care îi cer ajutorul cu credință. În popor se credea că Gherman sau Harman putea influența și buna dezvoltare a semănăturilor și belșugul holdelor.

Cum ne protejează Sf. Gherman de ploile abundente și inundații

În mai multe locuri din sudul Europei, inclusiv în România, se amintește de un patron al grindinei și al furtunilor, numit Gherman sau Caloianul. În tradiția populară românească, Ghermanul era sărbătorit de țărani, care aveau credința că în anotimpurile primăverii, verii și toamnei vin insecte și alte dăunători care le atacă semănăturile. Într-un articol din perioada interbelică, etnologul Th. Sperantia menționează faptul că data sărbătorii a fost uitată de oamenii obișnuiți, iar aceasta ar fi fost una dintre cauzele pierderilor mari înregistrate de țărani din cauza grindinei și a altor fenomene meteorologice extreme. În aceste condiții, oamenii își doreau să afle când cade această sărbătoare pentru a o ține și astfel să scape de viermi și alte dăunători. Ghermanul era considerat un conducător al furtunilor și al norilor de grindină în zonele în care a fost uitată ziua lui. În tradiția populară, există și obiceiul de a face focuri în această zi pentru a îndepărta grindina și a proteja semănăturile. De asemenea, se spune că în această zi, gospodinele trebuie să fie atente la curățenia caselor și la păstrarea alimentelor, pentru a preveni apariția viermilor și a altor dăunători.

Gherman, protectorul împotriva grindinei și a vârtejurilor

Din cercetările etnologului M. Mușlea-Bârlea, aflăm că Gherman este unul dintre sfinții patroni ai grindinei și al furtunilor în tradiția populară românească.

Un aspect interesant menționat de etnologul M. Mușlea-Bârlea este legat de fenomenul „uitării” datei sărbătorii. Această „uitare” era cu intenție, întrucât se credea că, dacă ar fi știut exact data sărbătorii, demonii ar fi putut să acționeze mai eficient asupra culturilor și să provoace mai multe pagube. În această zi, oamenii obișnuiau să facă rugăciuni pentru protecția livezilor și a grădinilor de grindină, dar și de alte fenomene meteo distructive. Prin diferite sate, Gherman mai era cunoscut și sub numele de Caloian sau de Călugărița.

În tradiția populară, se credea că în această zi, Gherman iese la luptă cu demonii care aduc ploile și grindina și că ar fi puternic înzestrat cu puteri de a-i îndepărta. De asemenea, oamenii credeau că Gherman protejează culturile de legume și fructe și asigură belșugul în gospodării. Încheiem, amintind că am intrat în a cincea săptămână de la Paște, iar în tradiția populară Ghermanul era considerat o sărbătoare mobilă ce era ținută în această săptămână pentru a preîntâmpina ploile distructive sau seceta.

Ce făceau tinerii de altădată pentru a se căsători

Tradițiile și obiceiurile de nuntă au jucat întotdeauna un rol important în viața oamenilor din toate zonele țării. De la vechiul obicei de a ascunde podoabele sub pragul ușii, pentru a-i păcăli pe preoți și a atrage norocul, până la cele mai moderne și sofisticate ceremonii de nuntă, toate aceste tradiții au în comun dorința oamenilor de a-și întemeia o familie, de a-și trăi viața alături de persoana iubită. Sărbătoarea Atanasia ciumelor din 18 ianuarie sau ritualul cu bobul de grâu și mirosul plantelor de leac de la ceremonia nupțială de Drăgaica reprezintă încercări de a depărta ghinionul și boala și de a aduce norocul și sănătatea în căminul proaspăt întemeiat. În alte situații, tradițiile noastre reflectă dorința de a-și găsi partenerul de viață și de a-și asigura o căsnicie fericită și durabilă. De exemplu, fetele care împletesc cosițe albe la părinți în noaptea de Rusalii speră să-și găsească jumătatea în curând, iar tinerii care poartă pălării împodobite cu tricolor și flori de primăvară la însoțirea cu muzicanți în Săptămâna Luminată își doresc să-și impresioneze viitoarele soții cu farmecul și îndemânarea lor. Din bătrâni se știe că la Bobotează se deschide cerul, iar îngerul păzitor îi spune celui de însurat (ori măritat) încotro va fi norocul. Fetele luau degrabă mărgelele de la gât sau panglica dintre mărgel și cerceii, precum și șase boabe de cucuruz și le așezau sub pragul ușii, astfel ca, venind preotul cu crucea, să treacă atât el, cât și ceilalți inși peste dânsele.

Capcane tradiționale pentru viitorii miri

De teamă să nu rămână nemăritate în Câşlegile de Iarnă, adică în perioada cuprinsă între Sfântul Ion şi Lăsatul Secului de Paşti, fetele căutau acum nu numai să-şi afle ursitul, ci chiar să-l ademenească şi să-l aducă la ele cât mai curând. Pentru aceasta, se trezeau dimineața și puneau o creangă de busuioc într-un vas cu apă neîncepută peste care au lăsat să răsară soarele. Apoi se spălau pe faţă rostind un descântec prin care Maica Domnului le face frumoase şi căutate de flăcăi. Lunea albă din Săptămâna brânzei era ținută de oameni pentru măritiș și însurătoare grabnică. Săptămâna albă se mai numește Săptămâna Nebunilor, pentru că în această săptămână numai nebunii pornesc a se însura. Prin unele sate, Vinerea mare era serbată pentru ca să ajute cu noroc bun pe fetele tinere la măritiș, dăruindu-le o căsnicie durabilă, avuție și noroc. De Rusalii, fetele, mai ales, dacă lucrează, rămân nemăritate și împletesc cosițe albe la părinți. În noaptea de Sânziene, fata care joacă rolul zeiței este îmbrăcată ca o mireasă, cu rochie albă și cunună împletită din flori de sânziene pe cap, însemn al cununiei. Sărbătoarea populară Ciurica din 15 iulie era momentul din an când bărbații își bat nevestele. O femeie povestea că până a nu ține această sărbătoare, „în toate zilele era bătută de bărbat”. În schimb, de Bobotează, se spunea că „aceasta este ziua când femeia e tot aşa de mare ca şi bărbatul”, ba mai mult, că „femeile se cred mai tari decât bărbaţii lor. În acea zi bărbaţii nu mai au treabă cu ele, lăsându-i chiar nemâncaţi, căci aceasta, zic ele, e „o dată într-un an dată”.