Administrația Națională de Meteorologie anunță instabilitate atmosferică accentuată în aproape toată țara. Județul Neamț este sub atenționare cod portocaliu din 24 iunie, de la ora 12:00 până pe 25 iunie, la ora 08:00. Se anunță averse torențiale, cu tunete și fulgere, cel mai probabil și grindină.
”După-amiază și seara, la munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de vest a Olteniei și în sudul Banatului vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp”, conform ANM.
(G.S)

Mesagerul Bacău Lecție de salvare la Bazinul de Înot din Bacău: demonstrație practică pentru utilizarea defibrilatoarelor automate
ZCH Botoșănean condamnat la închisoare, prins în Spania
NewsEdge Incendiile din Domogled ajung la Parchet. Agent Green cere anchetă și conservarea urgentă a probelor
BusinessEdge Dosarul cu șină revine din cauza hackerilor. MyEterra rămâne offline la trei luni de la atacul cibernetic, iar extrasele se iau doar de la ghișeu





