Consilierii judeţeni sunt chemaţi vineri, 16 iunie, de la ora 10:00, la o şedinţă extraordinară pe a cărei ordine de zi sunt doar trei proiecte. Primul este cel referitor la organizarea Zilelor Cetăţii Neamţ, în perioada 30 iunie-2 iulie, la care CJ Neamţ este partener alături de Oraşul Târgu-Neamţ şi de instituţia subordonată Complexul Muzeal.
Potrivit acordului de parteneriat, judeţul Neamţ contribuie cu 165.000 de lei, cu care acoperă cheltuielile generate de sonorizare şi lumini la Amfiteatru, personalul tehnic, mare parte din onorariile ordinelor cavalereşti şi a unora dintre artişti, o parte din cheltuielile pentru transportul, masa și cazarea acestora, partea de filmări, inclusiv cu o dronă, finanţează târgurile meşteşugăreşti şi butaforia pentru scenă. Tot în sarcina CJ sunt și serviciile de închiriere pentru o cabină foto, promovarea în mass-media, spoturile audio, promovarea în mediul online.

Complexului Muzeal Neamţ îi rămâne ca din bugetul propriu să contribuie, în limita a 22.000 de lei, cu plata unei părţi mai mici din onorariile ordinelor cavalereşti, “asigură condiţiile pentru oficierea Slujbei Vecerniei şi a Sfintei Liturghii în Paraclisul Cetăţii Neamţ”, organizează atelierele de “pedagogie muzeală interactivă”, un târg de carte istorică, o expoziţie în aer liber pentru copii şi se ocupă de organizarea taberei şi prezentării armamentului medieval.
Angela Croitoru



